Iohannis: Am încredere în ICCJ şi DNA. Nu se pot acuza pauşal persoane pornind de la o speţă concretă

| 05 iun, 23:01

Preşedintele Iohannis a declarat că are multă încredere în ICCJ şi DNA şi a calificat drept "nefericită" iniţiativa scrisorii lui Călin Popescu-Tăriceanu prin care se cerea demiterea Codruţei Kovesi şi a Liviei Stanciu, spunând că e greşit să se acuze pauşal persoane pornind de la o speţă concretă.

Întrebat, vineri, la TVR, dacă îşi menţine încrederea în Laura Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu şi în instituţiile pe care le conduc, preşedintele Klaus Iohannisa răspuns afirmativ. "Da, eu îmi menţin încrederea în instituţii, ICCJ, DNA. În general, trebuie să recunosc că am multă încredere în sistemul de justiţie din România. Iar dacă unii senatori, chiar cu funcţii destul de înalte, au anumite nelămuriri există căi foarte normale prin care ei pot solicita clarificări".

Referitor la scrisoarea prin care Călin Popescu-Tăriceanu îi cerea să le demită pe şefele DNA şi ICCJ, Iohannis a spus că a fost o iniţiativă "nefericită" de a-i scrie. "Dacă ar fi deschis Constituţia, ar fi citit un articol distinct care se referă exact la acest lucru: CSM este garantul independenţe justiţiei şi există posibilitatea practică de a se adresa, oricine crede că s-a încălcat o normă, Consiliului Superior al Magistraturii, care va lua în analiză acea speţă şi va da o soluţie de la caz la caz", a spus Iohannis.

"Este greşit ca, pornind de la o speţă foarte concretă, un proces foarte concret, să se acuze pauşal persoane din conducerea sistemului judiciar din România sau să se pună sub semnul întrebării activitatea acestora. Dacă există probe, atunci cu siguranţă CSM va analiza aceste probe şi va da un verdict în fiecare caz", a subliniat preşedintele.

Senatorul Călin Popescu Tăriceanu, alături de mai mulţi colegi din PLR, i-a transmis, în 26 mai, o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis, în care îi cerea "să le înlăture, prin demitere ori prin demisie, din funcţiile pe care le ocupă în mod nedemn, pe Livia Stanciu şi Laura-Codruţa Kovesi".

Tăriceanu cerea demiterea procurorului-şef al DNA şi a preşedintei ICCJ în urma "evenimentului care a avut loc pe 21 mai, când Curtea de Apel Bucureşti a stabilit definitiv nevinovăţia cetăţeanului Mariana Rarinca, care a petrecut mai mult de şase luni în arest preventiv, pentru o faptă pe care nu a comis-o şi pentru care nu au existat niciodată probe".

Joi, Klaus Iohannis i-a răspuns lui Călin Popescu Tăriceanu în privinţa solicitării de înlăturare a celor doi magistraţi prin demisie.

"Consider că demisia dintr-o funcţie de conducere reprezintă un act unilateral de voinţă, care nu poate fi determinat sau influenţat de nicio autoritate publică, deci nici de către Preşedintele României", afirma preşedintele.

Potrivit lui Klaus Iohannis, "asigurarea independenţei justiţiei reprezintă un element fundamental al statului de drept, iar potrivit Legii fundamentale, Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei, fiind singura autoritate publică ce are competenţa să se pronunţe cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor şi a procurorilor şi, implicit, cu privire la cariera acestora".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ