Iohannis: Aş fi dorit un progres mai rapid în Parlament pentru legea votului prin corespondenţă

| 05 iun, 23:03

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că şi-ar fi dorit un progres mai rapid în Parlament pentru legea votului prin corespondenţă, dar că a constatat că, după discuţii cu partidele, lucrurile "se mişcă", rămânând însă de văzut dacă legislaia va fi adoptată până la finele sesiunii parlamentare viitoare.

"Eu sper să fiu în situţia să-i conving pe parlamentari că este nevoie de o astfel de lege acum, pentru a permite românilor din diaspora să voteze la anul, când avem alegeri parlamentare", a spus Iohannis la TVR.

El a amintit că în comisia de specialitate a Parlamentului există o discuţie pe tema redactării unei legi care să permită şi românilor din diaspora să aibă dreptul nu doar teoretic să îşi exercite votul, într-un mod accesibil şi facil, garantat prin logistică.

Preşedintele Klaus Iohannisdeclara, în 20 aprilie, după consultările de la Cotroceni cu partidele parlamentare, că s-a ajuns la un acord pe trei mari chestiuni - adoptarea legii alegerilor locale, a legii finanţării partidelor şi a campaniilor, legea alegerilor parlamentare şi votul prin corespondenţă.

Deputatul PNL Mihai Voicu, preşedintele Comisiei de cod electoral, declarat, în 26 mai, că PNL nu va mai depune moţiunea de cenzură pe tema votului prin corespondenţă dacă proiectul PNL privind votul prin corespondenţă va fi adoptat sau în fază finală de adoptare.

Voicu a precizat că în Comisia de cod electoral nu s-a luat în discuţie proiectul PNL privind votul prin corespondenţă deoarece nu există voinţa politică necesară adoptării acestuia.

"După părerea mea, subiectul proiectului votului prin corespondenţă ţine de voinţa politică. Atâta timp cât partidele parlamentare nu exprimă ferm şi fără echivoc voinţa de a declanşa dezbaterea pe această lege (...) este întâi o decizie politică şi apoi una tehnică. Nu vă ascund faptul că, inclusiv la această şedinţă, ca la fiecare şedinţă, aveam proiectul votului prin corespondenţă pregătit, însă atâta timp cât nu există transmiterea fermă a unei voinţe politice, discuţiile tehnice nu-şi au rostul", susţinea Voicu.

Deputatul PSD Gabriela Podașcă, vicepreşedinte al Comisiei de cod electoral, a declarat, însă, că PSD respectă calendartul stabilit pentru adoptarea legislaţiei electorale, iar PNL trebuie să se decidă pe care proiect privind votul prin corespondenţă se lucrează deoarece liberalii au depus trei proiecte pe această temă.

PNL a depus, vineri, la Parlament, moţiunea de cenzură la adresa Guvernului, pe tema votului prin corespondenţă, intitulată "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!". Moţiunea este semnată de 183 de parlamentari, dintre care 12 de la PSRO şi 2 de la grupul-democrat, restul fiind deputaţi şi senatori PNL.

Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului vor fi convocate, luni, la ora 13.00, pentru a stabili procedura în cazul moţiunii de cenzură depuse de PNL, a anunţat, vineri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ