Iohannis: Avem datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii; prezenţa militară americană crescută trebuie să continue

| 22 feb, 18:01

 

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că liderii de pe Flancul estic al NATO au datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii şi a subliniat că prezenţa militară americană crescută trebuie să continue.

 

 

"Acest război a adus doar suferinţă şi deznădejde, crime şi strămutarea a milioane de ucraineni, distrugeri fără precedent şi nesiguranţă. Noi, liderii de pe Flancul estic, avem datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii. Trebuie să continuăm să dovedim fermitate în îndeplinirea angajamentelor de sprijin pentru Ucraina, atât cât va fi necesar, pentru a câştiga acest război. România va continua să facă acest lucru. Nu suntem singuri în demersul nostru. Efortul nostru are un obiectiv şi o amploare transatlantice", a spus şeful statului în deschiderea reuniunii extraordinare a Formatului Bucureşti 9 (B9) de la Varşovia.
El a salutat participarea preşedintelui SUA, Joe Biden, la reuniune, arătând că aceasta reconfirmă substanţa formatului Bucureşti 9 şi angajamentul Administraţiei americane faţă de securitatea Flancului estic.
"Acest angajament este extrem de solid şi vizionar: o prezenţă militară americană crescută, care trebuie să continue, şi pregătirea unei strategii a Statelor Unite ale Americii pentru Marea Neagră", a afirmat Iohannis, care a salutat şi participarea secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg.
Potrivit şefului statului, în urmă cu aproape un an, Rusia a încercat să distrugă securitatea europeană şi euroatlantică şi sistemul internaţional bazat pe reguli.
"Rusia acţionează după un model de comportament agresiv, pe care l-am putut observa deja în Republica Moldova, Georgia şi Ucraina", a completat preşedintele Iohannis.
El a subliniat că, în prezent, aceşti parteneri ai NATO beneficiază de sprijin pentru rezilienţa pe termen lung, care le este necesară pentru obţinerea unei păci durabile, stabilitate şi prosperitate.
"Pentru a ne asigura că acest război brutal împotriva Ucrainei este actul final al Rusiei, trebuie să fim fermi în descurajarea altor agresiuni şi să o înfrângem pe aceasta", a transmis Iohannis.
Preşedintele a punctat că NATO este puternică şi îşi manifestă angajamentul clar faţă de Ucraina şi cetăţenii săi. De asemenea, el a spus că B9 este mai puternic ca niciodată.
"Aştept cu nerăbdare să continuăm să ne coordonăm în pregătirea unui Summit NATO de succes la Vilnius", a conchis şeful statului.
În deschiderea summitului B9, care are loc la Palatul Prezidenţial din Varşovia, au susţinut discursuri şi preşedinţii Poloniei, Andrzej Duda, Slovaciei, Zuzana Caputova, SUA, Joe Biden, şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ