Iohannis: Avem obligaţia să accelerăm măsurile pentru o promovare a femeilor tot mai bună în poziţii-cheie
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că măsurile pentru promovarea femeilor în poziţii-cheie în toate domeniile, dar mai ales în politică trebuie accelerate.
"Cred că avem obligaţia să accelerăm măsurile pentru o promovare a femeilor tot mai bună în poziţii-cheie în toate domeniile, dar mai ales în politică", a spus şeful statului la Conferinţa internaţională "Femeile parlamentare din România şi promovarea egalităţii de gen ca angajament naţional", care se desfăşoară sub Înaltul patronaj al preşedintelui României.
El a afirmat că încurajarea unei contribuţii cât mai semnificative a femeilor în viaţa publică generează modernizare şi prosperitate şi a atras atenţia că mai sunt însă multe de făcut pentru susţinerea drepturilor femeilor.
Şeful statului a spus că femeile nu au doar un rol major în familie, ci îşi asumă şi performanţe în afaceri, în profesii liberale, în mediul asociativ sau în politică şi că este important ca această implicare să fie recunoscută şi sprijinită mai mult, motivând că o societate se dezvoltă şi progresează atunci când femeile şi bărbaţii au parte, în mod egal, de oportunităţi şi avantaje şi, totodată, împart şi responsabilităţile atât în familie, cât şi în mediul profesional.
"Într-o democraţie matură şi incluzivă este necesar ca femeile să îşi poată exercita drepturile politice şi să fie reprezentate la cel mai înalt nivel, astfel încât vocea lor să fie puternică atunci când vorbim despre decizii politice", a mai spus el.
Preşedintele Iohannis a subliniat că existenţa unei largi reprezentări a femeilor în Parlament şi în administraţiile locale asigură faptul că drepturile şi interesele acestora sunt mai bine apărate, iar nevoile şi problemele cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi sunt mai bine înţelese şi soluţionate în cea mai potrivită manieră.
El a atras atenţia că în ultimii ani, din păcate, nu au fost înregistrate progrese notabile în acest sens, iar numărul femeilor care ajung să ocupe funcţii importante în administraţia locală sau centrală este în continuare scăzut, ceea ce este îngrijorător şi, în acelaşi timp, poate să fie un factor descurajant pentru cele care doresc să se implice.
Preşedintele Iohannis a punctat că atunci când li se oferă oportunitatea de a-şi atinge adevăratul potenţial în exercitarea profesiei, femeile au contribuţii extrem de valoroase în toate domeniile de activitate.
"Este esenţial ca fiecare femeie să aibă şansa de a-şi alege, fără niciun fel de constrângeri sau de bariere, cariera pe care vrea să o urmeze", a arătat şeful statului.
El a subliniat şi că, în raport cu bărbaţii, prezenţa femeilor în poziţiile de management este semnificativ mai redusă în România. În acest context, el a apreciat că este important ca instituţiile statului, dar şi partidele politice să promoveze constant femeile la cel mai înalt nivel decizional.
"Ne dorim cu toţii să trăim într-o societate modernă, iar în acest sens este clar că avem nevoie de o schimbare a perspectivei şi a mentalităţii la nivelul publicului larg. O societate modernă este aceea în care au fost eliminate stereotipurile şi prejudecăţile legate de atribuţiile şi rolul femeilor în familie, economie şi în politică. Femeile trebuie tratate în mod egal cu bărbaţii, în toate aspectele, inclusiv în ceea ce priveşte viaţa privată, educaţia sau locul de muncă, astfel încât să se creeze premisele care să le permită să îşi asigure independenţa economică, în condiţii de egalitate. Atunci când la nivelul unei societăţi încă persistă atitudini şi concepţii tributare unor mentalităţi învechite, comportamentele discriminatorii sunt perpetuate şi deseori ignorate", a mai declarat Iohannis.
Şeful statului a precizat că una dintre cele mai grave consecinţe ale inegalităţii de gen este violenţa împotriva femeilor, arătând că trebuie depuse eforturi mai mari pentru eliminarea acesteia. În acest context, preşedintele Iohannis a subliniat importanţa educaţiei.
"Complementar educaţiei, avem nevoie de o legislaţie care să ne apropie de îndeplinirea obiectivului privind egalitatea de gen în toate aspectele societăţii, care să protejeze şi să promoveze potenţialul extraordinar de care dispun femeile. Totodată, este nevoie şi de implicarea fiecăruia dintre noi pentru a combate discriminarea, stereotipurile de gen, comportamentul misogin şi prejudecăţile", a spus el.
Preşedintele Iohannis a vorbit şi despre războiul din Ucraina şi a punctat că femeile ucrainene au demonstrat mult curaj şi o forţă incredibilă în aceste opt luni de agresiune militară.
Tag-uri:
Klaus Iohannis
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x