Iohannis: Ca să compensăm declinul demografic avem nevoie de generaţii mai bine educate

| 03 oct, 15:05

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a declarat luni, la Timişoara, că pentru a compensa declinul demografic ţara noastră are nevoie de generaţii de tineri din ce în ce mai bine educate şi mai performante, şeful statului apreciind că trendul de scădere a populaţiei nu se va schimba în următorii 20-30 de ani, chiar dacă ar fi adoptate imediat politici sociale bune.

'Problema există. Noi putem să inventăm politici sociale bune, care poate dau rezultate, dar trendul descendent nu se poate inversa decât peste o generaţie, de regulă, două. Deci, dacă mâine Parlamentul ar decide (...) cele mai bune politici sociale, declinul demografic s-ar inversa, probabil, peste 20 sau 30 de ani, cel mai devreme', a spus Iohannis. 

Potrivit acestuia, studiile arată că în anul 2050 România ar putea avea o populaţie de circa 15 milioane de persoane, context în care Klaus Iohannis a apreciat că politicile educaţionale trebuie adaptate la fenomenul demografic şi că nu se mai poate continua pe principiul expansiv. 

'Ca să putem să compensăm declinul demografic trebuie să avem generaţii, tineri, din ce în ce mai performante, mai bine educate, pentru a deveni mai performanţi în viaţa lor, în cariera lor, pentru a transforma România dintr-o ţară cu o dezvoltare medie (...) într-o ţară foarte performantă, o ţară care este atractivă pentru tehnologii moderne, (...) pentru industrii care aduc câştiguri. Altfel, o să ajungem peste 20 de ani să avem tineri - unii bine pregătiţi, alţii prost pregătiţi - cu un număr imens de pensionari care nu-şi vor lua pensiile pentru simplul motiv că generaţia tânără nu mai produce suficient. Pentru a avea o generaţie tânără care poate şi ştie să-şi întreţină întreaga societate este nevoie ca generaţiile să devină din ce în ce mai bine educate şi din ce în ce mai performante', a subliniat preşedintele Iohannis. 

El a adăugat că un tânăr mai bine pregătit câştigă mai mult în viaţă, devine mai mulţumit că a realizat ceva, iar prin veniturile pe care le realizează ajută la întreţinerea întregii societăţi la un nivel satisfăcător. 

Preşedintele Klaus Iohannis a participat luni la deschiderea anului universitar în Timişoara, după care a luat parte la o dezbatere alături de studenţii prezenţi în Aula Magna a Universităţii de Vest.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ