Iohannis: ”Campania de vaccinare merge bine. Trebuie să aducem vaccinul mai aproape de oameni, în special în zona rurală!”
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, după întâlnirea cu membri ai Guvernului pe tema campaniei de vaccinare, că s-a discutat accelerarea campaniei de vaccinare, care merge bine, dar că vaccinul trebuie adus mai aproape de oameni, în special în zona rurală, precizând că primarii şi alte autorităţi locale, indiferent de culoarea politică, trebuie să se implice activ.
Iohannis e a subliniat că e evident, campania merge bine, maratoanele au fost un succes şi că de de succesul vaccinării depinde deschiderea completă a tuturor sectoarele economice.
”Tocmai am încheiat o şedinţă de lucru cu membri ai Guvernului pentru a discuta accelerarea campaniei de vaccinare. Este evident, campania merge bine, maratoanele de vaccinare au fost un succes, dar, pentru a continua nivelul ridicat de vaccinare, trebuie să aducem vaccinul mai aproape de oameni.De succesul vaccinării unui număr cât mai mare de români depinde redeschiderea completă a tuturor sectoarelor socio-economice şi construirea României post-pandemice”, a afirmat preşedintele.
El a susţinut implicarea autorităţilor locale în campania de vaccinare, potrivit News.ro.
”Primarii şi alte autorităţi locale, indiferent de culoarea politică, trebuie să se implice activ în campania de vaccinare. Succesul pe care l-am avut până acum este preponderent în mediul urban, de aceea este important să acţionăm mai intens şi în zona rurală pentru că acolo accesul la un centru de vaccinare este, de multe ori, mai dificil. Oamenii trebuie să fie informaţi, în localităţile mici chiar să se meargă din poartă în poartă pentru a le spune oamenilor cât de important este să se vaccineze. Aici intervin centrele mobile, care sunt esenţiale pentru a creşte ritmul de imunizare şi în mediul rural.”, a adăugat preşedintele.
”Este important să mergem noi către oameni, iar autorităţile locale, cu toate mijloacele pe care le au la îndemână, să le faciliteze vaccinarea. Să creăm posibilităţi de vaccinare atât la locul de muncă, cât şi în spaţiile recreative. Obiectivul campaniei de vaccinare este, pe termen scurt, acela de a reduce numărul îmbolnăvirilor, spitalizărilor şi deceselor provocate de COVID-19, iar acest lucru se întâmplă deja. Pe termen mediu, scopul este, bineînţeles, acela de atinge pragul critic de imunitate care să stopeze definitiv transmiterea comunitară a virusului.”, a precizat Iohannis.
Preşedintele a atras atenţia asupra riscului instalării unei false senzaţii de securitate.
”Atrag atenţia asupra unui potenţial pericol, poate nu îndeajuns de bine conştientizat sau explicat. Pe măsură ce epidemia scade în intensitate, există posibilitatea ca unele persoane să considere că ce a fost mai rău a trecut şi că nu mai are rost să se vaccineze. Este însă o falsă senzaţie de securitate! Până când nu vom fi imunizaţi într-un procent semnificativ, pandemia nu se poate încheia, iar riscul pentru cei nevaccinaţi de a face o formă severă a bolii rămâne unul ridicat. Aşadar, dragi români, nu ezitaţi să vă vaccinaţi!”, a recomandat Klaus Iohannis.
Conform preşedintelui, reîntoarcerea cât mai rapidă a tuturor elevilor la şcoală, dar nu oricum, ci în condiţii de siguranţă sanitară sporite, este o prioritate.
”Deciziile în educaţie, în toată această perioadă dificilă a luptei cu pandemia, s-au luat pe baza unor scenarii legate în mod direct de incidenţa şi rata de infectare de la nivelul fiecărei localităţi. Ne aflăm, iată, aproape de momentul în care majoritatea elevilor, indiferent de clasă, îşi pot relua orele în format fizic. Ne dorim ca acest lucru să rămână neschimbat până la finalul anului şcolar, toţi copiii să îşi poată finaliza cursurile în băncile şcolilor”, declară Iohannis.
Preşedintele s-a referit la evenimentele culturale, afirmând că este imperativ să fie găsite soluţii pentru redeschiderea cât mai multor tipuri de evenimente, atât în exterior, cât şi în interior.
”Este evident rolul important pe care îl are cultura în revenirea la normalitate. Mă bucur că sunt proiecte pilot în acest domeniu şi sper că în curând artiştii îşi vor putea relua contactul nemijlocit cu un public cât mai larg. I-am cerut în mod expres ministrului Culturii să fie deschis la toate soluţiile care sunt sigure din punct de vedere sanitar şi care îi pot ajuta pe cei din industria spectacolelor, unul dintre domeniile cele mai afectate de restricţiile impuse de pandemie. Mă bucur că sunt proiecte foarte bune pregătite şi sunt foarte convins că, în săptămânile care urmează, campania de vaccinare va primi noi forme atractive şi sper foarte mult că putem să-i convingem pe majoritatea românilor să se vaccineze”, a conchis Iohannis.
La şedinţa de la Cotroceni au participat prim-ministrul Florin Cîţu, viceprim-ministrul Dan Barna, viceprim-ministrul Hunor Kelemen, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novák, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă, şi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x