Iohannis: Cererea ministrului Justiției de revocare a procurorului general este „complet neadecvată”

| 25 oct, 18:29

Președintele Klaus Iohannis susține că cererea ministrului Justiției de revocare a procurorului general Augustin Toader este „complet inadecvată” și îi cere din nou demisia lui Tudorel Toader.

„Președintele Klaus Iohannis apreciază activitatea Procurorului General și consideră că cererea ministrului Justiției este complet neadecvată și de natură să genereze neîncredere în sistem și îngrijorare în rândul partenerilor noștri europeni. Modul în care ministrul a prezentat public raportul este unul tendențios și denotă intenția acestuia de a subordona politic procurorii”, se arată într-un comunicat al Administrației prezidențiale.

 

Șeful statului adaugă că se încearcă, din nou, acreditarea ideii că procurorii sunt dușmanii societății.

 

„Fac un apel la magistrați să nu își piardă încrederea în capacitatea societății românești de a rezista acestui nou asalt asupra statului de drept. Demersul ministrului Justiției de revocare a Procurorului General întărește convingerea Președintelui României că domnul Tudorel Toader trebuie să plece de urgență din fruntea ministerului pe care îl conduce. Statul român are obligația de a proteja ordinea de drept, libertățile și drepturile cetățenilor săi, iar acest lucru nu poate fi înfăptuit fără un Minister Public independent și eficient”, se mai arată în comunicat.

 

Ministrul Justiției, ​​Tudorel Toader, a propus, miercuri, revocarea din funcție a procurorului general, Augustin Lazăr. Toader a prezentat, în sinteză, raportul de evaluare de 63 de pagini, în care a identificat 20 de motive pentru care, în opinia sa, Lazăr nu mai poate continua în funcția de procuror general. Ministrul Justiției a susținut că faptele reținute în sarcina procurorului șef DNA sunt în aceeași măsură imputabile procurorului general, punând totodată între capetele de acuzare declarațiile publice ale lui Lazăr în cazul legilor justiției, precum și prestația publică a acestora în cazul protocoalelor încheiate de instituții din justiție cu SRI.

 

„Prin urmare, considerăm că actele și faptele enumerate, de netolerat, demonstrează că activitatea contravine obligațiilor constituționale. Nu se mai poate sustine exercitarea funcției de conducere din cadrul Ministerului Public. Prin managementul realizat a deturnat activitatea Ministerului Public. Pentru aceste acte și fapte, declanșez procedura de revocare”, a spus Toader.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ