Iohannis critică Guvernul: Nu e loc de amatorism și gafe în politica externă a României
Preşedintele Klaus Iohannis a susținut un discurs, marți, la Palatul Cotroceni, unde i-a primit pe şefii de misiuni şi consulii generali cu prilejul Reuniunii anuale a diplomaţiei române.
„Este necesar să acționați viguros și eficient” pentru a contracara riscurile la adresa României și a găsi soluții pentru ca obiectivele naționale să fie realizat și românii să fie mai bine protejați, le-a transmis Klaus Iohannis ambasadorilor români, la Reuniunea anuală.
Șeful statului a mai pledat pentru unitate, responsabilitate, respectarea ordinii constituționale și consens politic privind obiectivele politice externe.
„Stabilitatea și credibilitatea României în politica externă înseamnă și păstrarea și apărarea statului de drept, a independenței justiției și a continuării combaterii corupției la același standard ca și până acum. Este inadmisibil ca în anul Centenarului să facem pași înapoi”, a spus Klaus Iohannis.
Președintele a amintit că obiectivele politice rămâne aceleași în relația cu SUA, UE și NATO.
„Reiterez faptul că această triadă definește comunitatea de valori din care facem parte și ne asigură prosperitatea și securitatea”, a subliniat Iohannis, adăugând că trebuie ca relevanța României în aceste structuri să crească.
„Aşa cum am mai spus, stabilitatea şi predictibilitatea politicii externe a României sunt esenţiale pentru credibilitatea noastră ca actori externi. În politica externă a României nu este loc pentru experimente discutabile în nume personal, pentru amatorism, pentru gafe diplomatice, pentru că toate acestea sunt foarte păguboase pentru interesele şi obiectivele noastre naţionale de politică externă. În politica externă a României nu este loc decât pentru responsabilitate, respectarea ordinii constituţionale şi a dreptului internaţional şi pentru consens politic naţional pe temele şi dosarele care ţin de obiectivele noastre externe. Ţin să vă asigur că voi continua să apăr aceste valori şi vă încurajez să faceţi la fel”, a afirmat Klaus Iohannis.