Iohannis, despre alegerea preşedinţilor de consilii judeţene din rândul consilierilor: ”E foarte corect aşa!”
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă că, în opinia sa, alegerea preşedinţilor de consilii judeţene de către consilierii judeţeni şi nu prin vot direct de către cetăţeni este un lucru "foarte corect”. Şeful statului argumentează că preşedinţii consiliilor judeţene nu reprezintă comunităţi, ci sunt, mai degrabă, administratori.
Întrebat, luni seară, dacă în opinia sa este democratică prevederea conform căreia preşedinţii consiliilor judeţene ar urma să fie aleşi prin vot al consilierilor şi nu direct de către cetăţeni, preşedintele Klaus Iohannis a spus că este "foarte corect" ca şefii de CJ să nu fie aleşi prin vot direct, întrucât nu reprezintă comunităţi.
"Este foarte corect aşa. Legislaţia a prevăzut, până în vara anului trecut, că aşa se aleg preşedinţii consiliilor judeţene. La momentul respectiv, printr-o Ordonanţă total neinspirată, Guvernul PSD-ist a schimbat regula şi acum ce face Guvernul este doar să se întoarcă la legislaţia existentă înainte. Personal, mi se pare că aşa este cel mai corect. Preşedintele de consiliu judeţean, care nu este o persoană care reprezintă o comunitate, este un administrator în treburi ale judeţului, să fie ales dintre consilierii judeţeni”, a afirmat şeful statului, potrivit News.ro.
Întrebat dacă OUG care prevede acest aspect ar fi trebuit pusă mai devreme în dezbatere publică, preşedintele Iohannis a răspuns: "Eu cred că Guvernul procedează foarte corect”.
OUG privind alegerea preşedinţilor de CJ în mod indirect, dintre consilierii judeţeni şi prin votul acestora, a fost pusă în dezbatere publică, unul dintre argumentele Guvernului fiind că reglementarea în vigoare, privind alegerea în mod direct, reprezintă ”manifestarea partizană a intereselor particulare a preşedinţilor de CJ aflaţi în funcţie”.
Tag-uri:
Klaus Iohannis, preşedinte
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x