Iohannis despre criza din sănătate: SRI şi-a făcut datoria, dar au fost autorităţi care nu şi-au făcut treaba bine

| 19 mai, 16:35

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut o conferinţă de presă în care şi-a exprimat punctul de vedere asupra crizei din sistemul de sănătate, declanşată de scandalul dezinfectanţilor diluaţi.

"Nu am avut impresia că SRI încearcă să acopere nereguli. SRI produce informări destinate persoanelor care au atribuţii în sistemele despre care vorbeşte informarea respectivă", a declarat Iohannis.

"Este evident că anumiţi demnitari nu au citit cu atenţie aceste informări, sau le-au ignorant cu bună ştiinţă. Îmi doresc să reparăm sistemul de sănătate. Am avut discuţii cu ministrul interimar al Sănătăţii şi cu prim-ministrul Cioloş, care mi-a prezentat concluziile. Am discutat pe marginea lor şi am ajuns la soluţii care paradoxal sunt extreme de simple: trebuie clarificate norme şi proceduri. Norme – pentru a şti ce condiţii trebuie să îndeplinească aceşti dezinfectanţi, procedure – pentru a şti cum se achiziţionează aceste material specifice fără influenţa unor elemente subiective", a mai spus Iohannis.

El a apreciat ca pozitivă implicarea Serviciului Român de Informaţii.

"Cred că SRI şi-a făcut datoria, când a avut semnale că ceva nu funcţionează bine, a sesizat. Dar au fost autorităţi care nu au făcut treaba bine. Dacă există persoane care au încălcat legea, aştept de la autorităţi ca acestea să fie deferite justiţiei", a afirmat preşedintele.

Acesta a precizat că informaţiile din rapoartele SRI "sunt cu caracter secret sau strict secret, nu cu caracter general", adăugând că "SRI poate lămuri dacă unele dintre aceste informaţii sunt cu titlu de nesecret".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ