Iohannis, despre efectele legii recursului compensatoriu: Siguranța cetățeanului român nu este negociabilă
Președintele Klaus Iohannis a solicitat guvernului român să facă rapid o analiză și să vină cu soluții pentru diminuarea efectelor legii recursului compensatoriu, în urma căruia au fost eliberați mii de deținuți.
Președintele a subliniat că eliberarea deținuților a fost posibilă în baza unei legi care este în vigoare.
Siguranța cetățeanului român nu este negociabilă, trebuie să tragem câteva concluzii rapid și să venim cu măsuri care îi permit românului să stea la el acasă și să nu se teamă că vine delincventul peste el, a spus Klaus Iohannis.
Președintele a spus că nu este o soluție căutarea vinovaților în alte guvernări sau majorități, nu asta este problema.
Solicit guvernului să facă într-un timp scurt o analiza și să vină cu soluții. Aceste soluții trebuie să vină de la Guvern de la Ministerul Justiției, se poate intra în procedură în Parlament, a adăugat președintele.