Iohannis, despre legile privind securitatea națională: Sunt învechite, avem nevoie de o modernizare
Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre ultimele decizii luate în privinţa legilor securităţii naţionale după ce a discutat cu premierul Dacian Cioloş, dar şi cu şefii partidelor politice.
"Am putut să constatăm cu diferite ocazii că foarte multe legi din domeniul securității naționale sunt învechite, inadecvate sau greu de aplicat la situația în care suntem astăzi. Și dacă vorbim de legislația din domeniul securității naționale, nu mă refer doar la legi care se referă la combaterea terorismului sau la serviciile secrete, ci inclusiv la legi care se referă la organizarea armatei, la punerea în practică a Strategiei Naționale de Apărare a Țării. Toate aceste legi trebuie actualizate, altele trebuie create, pentru că sunt domenii care nu sunt deloc reglementate. Pentru toate aceste motive am decis să am o rundă de consultări politice.
Le-am prezentat tuturor situația și am reușit să ajungem la câteva concluzii comune. În toate discuțiile am subliniat că este nevoie ca aceste legi să fie actualizate, că este nevoie de consultare atât în zona politică, cât și în zona societății civile, că este nevoie de o abordare care duce în final la aprobări cu largi majorități, că este nevoie de o abordare care are o puternică componentă de continuitate, că este nevoie de o profesionalizare în acest domeniu", a spus Iohannis.
Şeful statului a vorbit şi despre riscul atentatelor teroriste. "Legislația în domeniul securității naționale poate să fie stabilă și bună doar dacă este aprobată de societate și de cea mai mare parte a politicienilor. Este foarte important în acest domeniu să înțelegem că, pe de o parte, avem drepturile și libertățile civile, care trebuie garantate, pe de altă parte avem nevoia de securitatea cetățeanului, pentru că cea a statului nu este pusă în dificultate. Din păcate am văzut că au avut loc diferite incidente grave, atentate teroriste, iar aceasta este zona pe care nu și-o dorește nimeni, aici așteaptă cetățenul de la stat să facă tot ce se poate pentru a preveni apariția unor astfel de incidente. Pentru a putea face aceste lcururi este nevoie de o legislație actuală, clară, stabilă, care crează inclusiv o predictibilitate în acest domeniu", a mai spus Iohannis.