Iohannis: Încep demersurile pentru un referendum prin care românii vor putea să se exprime pe legislația penală

| 23 ian, 19:02

Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că va începe demersurile privind organizarea unui referendum pe tema modificării legislației în materie penală.

"Această temă, în mod nefericit, a devenit o temă națională. Este evident că există un larg interes pentru această temă a schimbării Codurilor penale și a grațierii și dacă așa este, atunci voi supune această temă dezbaterii publice și votului popular. Voi începe demersurile pentru un referendum prin care românii vor putea să se exprime, vor spune dacă sunt de acord cu aceste demersuri sau nu, fiindcă atunci când au votat, aceste teme nu s-au găsit în programul de guvernare al PSD și atunci, dacă guvernanții au făcut o temă din asta, vor trebui să suporte votul popular pe această temă", a declarat Iohannis la un eveniment organizat la Muzeul Palatului Cotroceni.

Șeful statului a subliniat că "aparent" se vorbește despre "chestiuni legate de justiție, despre ordonanțe de urgență pe teme foarte concrete".

"În realitate, dragi români, vorbim despre ce fel de națiune vrem să fim. Vrem să fim o națiune puternică, stat de drept sau vrem să fim o națiune așa și așa, un stat de drept care poate fi înmuiat și discutat? Vrem să fim o națiune care seamănă cu generația care a făcut Mica Unire sau vrem să fim o națiune care nu îndrăznește să ridice vocea? Vrem să fim o națiune între celelalte națiuni, așa cum sunt națiunile europene, sau vrem să fim o națiune care nu îndrăznește să ridice vocea în corul națiunilor europene? Așadar, dragii mei, trebuie să ne hotărâm ce națiune suntem, ce fel de națiune vrem să fim. Eu îmi doresc o națiune puternică, eu îmi doresc o națiune de oameni mândri și liberi. Românii sunt mândri și liberi și îmi doresc o națiune condusă de politicieni integri. Îmi doresc o națiune condusă de politicieni competenți. Orice altceva pentru mine este prea puțin, iar pentru a obține acest lucru, pentru mine niciun preț nu este prea mare", a afirmat Iohannis.

Tag-uri: Klaus Iohannis
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ