Iohannis: Iniţiativa celor Trei Mări poate întări dezvoltarea economică şi consolidarea Uniunii Europene
Iniţiativa celor Trei Mări poate întări dezvoltarea economică per total şi consolidarea Uniunii Europene, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis.
"Iniţiativa celor Trei Mări poate întări dezvoltarea economică per total şi consolidarea Uniunii Europene la un moment la care ne pregătim pentru decizii importante cu privire la viitorul Uniunii. Abordarea României faţă de Iniţiativa celor Trei Mări derivă din fermul angajament faţă de Uniunea Europeană puternică, unită în sprijinul cetăţenilor săi. Este de asemenea parte din eforturile noastre constante de a elimina diviziunile artificiale de pe continent şi până pe ţărmurile Atlanticului", a declarat preşedintele Klaus Iohannis în cea de-a doua zi a Summit-ului "Iniţiativa celor Trei Mări".
Potrivit şefului statului, interconectivitatea trebuie pusă pe cel mai înalt punct de pe agenda de lucru pentru că răspunde nevoilor reale ale statelor participante de a umple decalajul dezvoltare faţă de ţările din Vestul Europei.
"De asemenea, există aşteptări şi cereri ale cetăţenilor noştri de a trăi într-un mediu mai prosper, mai securizat. În cadrul acestei iniţiative am hotărât să punem accentul pe transporturi, energie şi piaţa digitală. Am făcut bine pentru că, aşa cum arată proiectele alese, aici este cel mai înalt potenţial de a stimula promovarea interconectivităţii în aceste domenii, se poate stimula foarte mult creşterea economică precum şi fluxul de investiţii în regiune. Consider că este un potenţial pe care putem şi trebuie să-l exploatăm la maximum în strânsă colaborare cu partenerii din comunitatea euro-atlantică şi cu instituţiile financiare europene şi internaţionale", a spus preşedintele Iohannis.
El a subliniat că intrerconectivitatea sporită regională şi convergenţa economică vor contribui la o mai mare coeziune, coerenţă şi convergenţă a Uniunii Europene.