Iohannis, întâlnire cu Angela Merkel la Berlin. Ce teme vor fi discutate

| 20 feb, 16:59

Președintele Klaus Iohannis va efectua, săptămâna viitoare, o vizită oficială în Germania, în cadrul căreia va fi primit de preşedintele Joachim Gauck şi de cancelarul Angela Merkel.

Potrivit site-ului Preşedinţiei germane, Joachim Gauck îl va primi, joi, 26 februarie, pe Klaus Iohannis, la ora locală 12:00 (13:00, ora României), la Palatul Bellevue, reşedinţa oficială a şefului de stat german, scrie Digi 24.

De asemenea, purtătoarea de cuvânt a cancelarului german a anunţat, vineri, că Angela Merkel va avea convorbiri oficiale cu preşedintele român, Klaus Werner Iohannis, joi, 26 februarie, de la ora locală 14:00 (15:00, ora României).

Discuţiile vor viza relaţiile bilaterale, teme pe de agenda europeană şi internaţională, în special situaţia din Ucraina şi Republica Moldova, precum şi evoluţiile din Balcanii de Vest, potrivit unui comunicat pe de site-ul Guvernului german.

Inițial, vizita oficială a președintelui Klaus Iohannis în Germania era programată pentru 11 februarie, dar ea a fost amânată, deoarece evenimentul diplomatic se suprapunea cu funeraliile fostului președinte Richard von Weizsacker.

Citeşte şi: PRIMUL preşedinte care ajunge la COTROCENI în mandatul lui KLAUS IOHANNIS

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ