Iohannis: Israelul, un partener-cheie în Orientul Mijlociu
Klaus Iohannis l-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pe președintele Parlamentului israelian (Knesset), Yuli-Yoel Edelstein, context în care a arătat că Israelul este un partener-cheie în Orientul Mijlociu, potrivit Administrației Prezidențiale.
Șeful statului și președintele Parlamentului israelian au avut și un schimb de opinii privind evoluțiile pe scena internațională, inclusiv problema fluxurilor migratorii dinspre regiunea Orientului Mijlociu către Europa.
Cei doi oficiali au subliniat relațiile excelente dintre cele două țări.
"Fiind de acord că există potențial pentru dezvoltarea în continuare a relațiilor bilaterale, cele două părți au evidențiat interesul reciproc și determinarea de a acționa pentru valorificarea acestui potențial", arată Administrația Prezidențială.
Sursa citată precizează că președintele Knesset-ului a menționat că România este singura țară din regiune cu care Israelul are relații diplomatice neîntrerupte și că țara noastră este un "pionier" în privința legislației de condamnare a Holocaustului.
Președintele Knesset-ului se află în vizită oficială în România.