Iohannis: Nu sunt convins că se poate relua VOTUL. Dar Oprea poate DEMISIONA ca să detensioneze situaţia

| 23 sep, 14:16

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că senatorul Gabriel Oprea are posibilitatea să demisioneze din Parlament pentru a 'detensiona situaţia'.

"După părerea mea, în Parlament nu trebuie să se voteze vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane sau a unui parlamentar şi a unui fost ministru şi actual ministru, se stabileşte numai în instanţa de judecată. Situaţia la care s-a ajuns acum, în speţa senatorului Oprea este o situaţie care nu poate fi uşor detensionată şi nu poate fi uşor rezolvată. Nu sunt convins că există posibilitatea procedurală să se reia votul în Senat, dar există posibilitatea pentru persoana implicată să demisioneze, dacă vrea să detensioneze situaţia", a spus Iohannis. 

El a afirmat că a fost foarte îngrijorat să vadă câtă lume a ieşit să protesteze în cazul Oprea. 

"Pe bună dreptate oamenii sunt revoltaţi. Adică, cum îşi permit parlamentarii să protejeze pe cineva printr-un vot? Dacă omul este nevinovat, nevinovăţia sa se va stabili în instanţă. Lucrurile au ajuns într-o zonă unde nu ar fi trebuit să se ajungă. Sunt foarte trist, mâhnit că Senatul, după atâta şi atâtea discuţii pe această temă, nu a înţeles despre ce este vorba. Senatorii în continuare votează la comanda partidului din care fac parte fără să ţină cont de nevoia de transparentizare şi deschidere, inclusiv în Senat avea atâţia oameni care au un discurs deschis anti-justiţie este revoltător şi cred că, o dată şi o dată, trebuie să înţeleagă alegătorul că de el depinde. Alegătorul poate să rezolve această problemă. Sunt partide care au înţeles cât de cât această nevoie de reformare şi sunt partide care nu vor să înţeleagă că drumul României este înspre stat de drept şi transparenţă şi dacă alegătorul vrea să participe la acest proces de primenire, atunci nu are decât să voteze partide care nu au pe liste penali şi să nu voteze partide care păstrează penalii pe listă, cu riscul unor nemulţumiri populare importante", a spus şeful statului. 

Preşedintele Iohannis participă în judeţul Argeş la manifestările organizate cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ