Iohannis: Nu trebuie să uităm niciodată curajul şi sacrificiul celor cărora le datorăm existenţa ca naţiune independentă
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul Zilei Independenţei Naţionale, proclamată în urmă cu 146 de ani şi care a deschis calea către desăvârşirea unităţii naţionale, modernizarea statului român şi intrarea ţării noastre în procesul european de construire a naţiunilor.
"Ziua Independenţei Naţionale cinsteşte curajul poporului român şi ambiţia elitelor vremii care, cu dăruire şi patriotism, dând dovadă de mare abilitate politică, au ştiut să fructifice contextul internaţional pentru a transforma în realitate un ideal. Declararea independenţei României a reprezentat un moment decisiv, temelia pe care ulterior s-au conturat evoluţiile politice, economice, culturale şi sociale care au marcat dezvoltarea naţiunii noastre. Proclamarea independenţei, în urmă cu 146 de ani, a fost gestul hotărâtor care a deschis calea către desăvârşirea unităţii naţionale, modernizarea statului român şi intrarea ţării noastre în procesul european de construire a naţiunilor. Societatea românească şi-a manifestat cu tărie dorinţa clară şi arzătoare de a obţine independenţa, contribuind prin toate mijloacele posibile la susţinerea acestui deziderat", afirmă şeful statului în mesajul remis de Administraţia Prezidenţială.
El spune că rememorarea evenimentelor definitorii ale naţiunii române - Unirea de la 1859, Războiul de Independenţă, Marea Unire de la 1918 - reprezintă o "reafirmare a legăturii indestructibile dintre trecut şi prezent şi un permanent îndemn de a face mereu alegerea corectă pentru parcursul României, care este fără echivoc pro-european".
"Pentru modernitate şi dezvoltare, istoria ne-a arătat că nimic nu a fost obţinut uşor şi că a fost mereu nevoie de responsabilitate şi eroism", evidenţiază preşedintele Iohannis.
Şeful statului arată că de Ziua Independenţei Naţionale sunt comemoraţi şi cinstiţi eroii care au făcut posibilă materializarea idealului de suveranitate statală.
"Nu trebuie să uităm niciodată curajul şi sacrificiul celor cărora le datorăm existenţa ca naţiune independentă şi avem responsabilitatea să ne asigurăm că următorii noştri paşi vor fi inspiraţi de aceeaşi pasiune pentru libertate şi democraţie", completează el.
Potrivit preşedintelui, "în contextul actual al conflictului militar de la graniţele noastre, onorarea actelor de curaj ale înaintaşilor care au condus la câştigarea independenţei României capătă valenţe profunde".
El subliniază că este fundamental ca statele occidentale să rămână unite în faţa oricăror ameninţări şi să coopereze intens pentru a proteja drepturile şi libertăţile, precum şi valorile democratice.
"Suntem martorii unui război ilegal şi nejustificat, în care o naţiune suverană este invadată şi atacată de o putere agresivă. Este fundamental ca statele occidentale să rămână unite în faţa oricăror ameninţări şi să coopereze intens pentru a proteja drepturile şi libertăţile, precum şi valorile democratice pe care le preţuim atât de mult. România, ca stat membru al familiei euro-atlantice, rămâne neclintită în angajamentul său faţă de democraţie, faţă de drepturile şi libertăţile omului. Le rămânem pe deplin recunoscători înaintaşilor noştri pentru această moştenire, pe care trebuie să o preţuim şi să o apărăm fiecare dintre noi. La mulţi ani, România!', mai transmite şeful statului.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x