IOHANNIS: Nu vreau o altă generaţie de sacrificiu, aceea a copiilor care cresc singuri departe de părinţii lor
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, marţi, necesitatea unor ''răspunsuri rapide'' la problema copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate, motivând că nu-şi doreşte o altă generaţie de sacrificiu, transmite Agerpres.
"După generaţia care a avut de înfruntat lipsa de libertate în perioada comunistă, după generaţia care a suportat costurile tranziţiei, după cea care a plătit din buzunar ieşirea din criza economică nu vreau să avem o altă generaţie de sacrificiu, aceea a copiilor care cresc singuri departe de părinţii lor. Aceştia nu trebuie să plătească preţul emoţional şi social al unui context care a obligat milioane de români să caute o viaţă mai bună în afara graniţelor ţării", a spus şeful statului prezent la lansarea liniei telefonice Help-Line şi a platformei on-line destinate copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinatate, eveniment organizat la Muzeul Cotroceni.
El a susţinut că ''prea mulţi copii'' cresc lipsiţi de afecţiunea şi îndrumarea părintească, iar consecinţele pe termen lung pentru dezvoltarea lor sunt majore.
"Aceşti copii au nevoie de noi azi. Suntem datori la un efort comun al instituţiilor cu atribuţii în domeniu, al autorităţilor responsabile de protecţia familiei şi a copilului, al şcolilor, al comunităţilor locale şi al societăţii civile pentru ca ei să nu fie afectaţi pe termen lung. Cred în importanţa unor reţele de suport, cu persoane din afara familiei - profesori, asistenţi sociali, consilieri şcolari, psihologi - care să preia o parte din atribuţiile părinţilor în domeniul performanţei şcolare, care să îi motiveze şi încurajeze pe copii şi să se asigure că aceştia sunt pe deplin integraţi. De asemenea, comunicarea permanentă dintre şcoală şi părintele rămas în ţară este esenţială", a spus Iohannis.
Şeful statului a subliniat că pe termen lung reducerea şi stoparea acestui fenomen este în strânsă legatură cu investiţia în sănătate şi educaţie, cu dezvoltarea economică şi cu "toate acele măsuri care îi pot face pe români să rămână ori să se întoarcă acasă".