Ion Ariton, în plenul Senatului: Vă solicit să aprobați favorabil cererea de începere a urmăririi penale

| 11 feb, 12:44

Senatorul Ion Ariton le-a solicitat colegilor în ședința de miercuri să aprobe favorabil cererea procurorilor de începere a urmăririi sale penale, precizând că nu o să ceară tergiversarea votului.

"Astăzi ne aflăm în situația de a vota solicitarea Parchetului General adresată Senatului României în vederea formulării cererii de urmărire penală. După cum am precizat în toate intervențiile mele anterioare, nu o să cer colegilor mei să tergiverseze votul, dimpotrivă, vreau să se termine cât mai repede. De trei ani se tot discută de acest subiect și cred că e cazul ca autoritățile competente să se pronunțe. Am fost și sunt un adept al principiului independenței Justiției, consider că toți oamenii trebuie să fie egali în fața legii. Vă solicit să aprobați favorabil cererea de începere a urmăririi penale", a spus Ariton, conform Agerpres.

Citeşte şi:  Varujan Vosganian va susţine odată cu votul final pledoaria privind urmărirea penală în faţa Senatului

Senatul urmează să se pronunțe cu privire la această solicitare în ședința de joi, la votul final.

Senatorii din Comisia juridică au avizat favorabil, marți, cu majoritate de voturi, cererile pentru începerea urmăririi penale a foștilor miniștri ai Economiei Ion Ariton și Varujan Vosganian.

Procurorul general Tiberiu Nițu a solicitat Senatului declanșarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale față de senatorul Ion Ariton, fost ministru al Ministerului Economiei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de participație improprie la abuz în serviciu și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite, în dosarul Gala Bute.

De asemenea, Tiberiu Nițu a trimis Senatului și cererea DIICOT de încuviințare a începerii urmăririi penale față de Varujan Vosganian, fost ministru al Economiei, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și complicitate la delapidare, în dosarul Romgaz.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ