Ion Cristoiu: „Eroicul” Antonescu, spaima opoziției, și un Băsescu îmbunătățit

Aceasta este posibila explicație pentru care ziaristul, încovoiat de trecerea ineluctabilă a anilor și a liderilor politici, și-a mai luat o dată vestuța și instrumentarul și a purces la perierea temeinică a șefului liberal.

Îngrijitorul de statui vivante și văpsitorul de cadavre politice și-a contrazis vârsta dar și-a confirmat experiența ștatelor vechi, zugrăvind cu entuziaste genuflexiuni la silueta vizibil descentrată a liberalului, în culorile cele mai vibrante, încercând să sugereze audienței nu un lider aproape căzut de pe soclu, ci unul proaspăt încălecat pe iapa dreptei băsiste. Cabalina, o gloabă costelivă, dar care a suferit și ea, nu cu mult timp în urmă, cosmetizarea disimulativă în armăsarul victoriei electorale, prin imaginația bardului de Găgești ne apare de genul care va mânca jăratec la prezidențiale, chiar dacă riscă să nu-și găsească nici bricheta până la europarlamentare.

Sincer, mi se pare interesantă abordarea artistică a ziaristului recent cooptat de Realitatea, în sensul în care continuă să se distanțeze de Biserica Adoratorilor lui Băsescu, dar fără să-i creeze președintelui mare deranj. Ingenioasă abordarea prin care Cristoiu îl minimizează pe Băsescu ”cel uzat” și plin de clișee, comparativ cu Antonescu care este descris ca un Băsescu nou-nouț, ”mai tânăr și mai citit”. Chiar dacă nu au aceeași filiație politică, Antonescu și Băsescu se aseamănă în metode, discurs și abordare, făcând parte amândoi din specia liderilor ”jucători”, cu pretenții de mari figuri ale istoriei naționale. Este, deci, ceva adevăr în ce zice Cristoiu, dar, din păcate, bătrânul cu vestuță nu se poate mărgini doar la această observație pertinentă și transformă portretul antonescian, creionat relativ corect, în registrul caricatural-umoristic, prin tușele groase ale unor exagerări specifice mai degrabă în cultul personalității și prea puțin în analiza sau consilierea politică.

Tabloul ar fi înduioșător de patetic, Cristoiu căpătând alura unui bătrânel care-și spune povestea dând disperat din mâini pentru a obține slujba de lăudac. Crin Antonescu este spaima liderilor din opoziție, care-și văd rostul compromis și, ca atare, tremură ca salcia-n vânt la apariția liberalului în lanțul trofic prea subțiat al opoziției. Decăderea lui Antonescu, jalnică din punct de vedere politic – să nu uităm că vorbim de cel care își scoate de nebun partidul din singura alianță cu șanse la alegerile acestui an și își compromite totodată orice speranță pentru Cotroceni – este ilustrată de Cristoiu în registrul exagerărilor întâlnite în epopeile popoarelor asiatice, ca un miracol.

De-a dreptul miraculos, încuviințăm și noi, ar fi dacă în urma acestei aventuri ar mai și rămâne oareșice din carierea politică a profesorașului cel viteaz, Crin Antonescu. În fine...

”Dacă Antonescu intra în turul doi cu Traian Băsescu, îl snopea în 2009. Numai că s-a manevrat în aşa fel încât să intre Geoană care era moarte curată în materie de bătălie om la om", croșetează Cristoiu de zor la acest heroic fantasy de factură asiatică. Tigrul Antonescu va spulbera balaurul obosit Băsescu și-l va înlocui cât ai zice ”made in China” în lupta fantasmagorică cu dragonul uselist al lui Ponta. Efortul bătrânului scrib atinge apogeul. Cristoiu declamă scuturat de avântul și febra creeației: România este comparată cu euromaidanul din Kiev, USL este un monstru iar samavolnicul Ponta a îngenuncheat democrația prin ”crearea unei majorităţi unice în perioada post-decembristă, aproape 80% în Parlament, cu aprope toată presa de partea lor, cu ONG-uri moarte. Acum, dacă PNL trece în Opoziţie, USD nu va mai fi un monstru, va fi o piticanie"...

Ei, hai, domnule Cristoiu, să nu exagerăm. Nu vă contestă nimeni expertiza în domeniul ”piticaniilor” dar în ceea ce privește presa, nu-i nici măcar un sfert de partea USL și a lui Ponta și nici nu avea cum, după ce a fost preț de zece ani dresată și hrănită artificial de mâna jupânului de la palat...