Ion Ţiriac a ajuns pe prima pagină în Croaţia. Cum i-a uluit românul
Ion Ţiriac a ajuns subiect de primă pagină în Croaţia. Omul de afaceri român i-a uluit pe străini cu abilitatea de a face bani din diferite activităţi comerciale.
Jurnaliştii croaţi de la site-ul 100posto.hr au notat că Ion Ţiriac este singurul fost sportiv din lume care a ajuns la o avere de un miliard de euro. Croații mai scriu că, din punct de vedere financiar, Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic nu se pot compara cu fostul jucător de tenis român care a reușit să câștige un singur turneu în carieră la simplu și 22 la dublu.
"Acesta este cel mai bogat sportiv din istorie. Cei trei se pot ascunde în fața celui mai bogat tenismen din istorie! La un loc nu au averea lui! Acest om este Ion Țiriac, un fost tenismen român cu o carieră fără sclipire, dar plin de bani. Este singurul sportiv din istorie ce a reușit să treacă pragul unei averi de peste 1 miliard de euro. A avut un nas fin pentru alte afaceri. A simțit cum căderea Zidului Berlinului va aduce mulți bani din Vestul Europei către România și, prin intermediul legăturilor pe care le avea în Germania, a devenit reprezentantul Metro AG și Mercedes. Banii ulteriori i-a investit într-o bancă, o companie de asigurări, o companie aeriană și o agenție de turism", a scris site-ul croat, preluat de digisport.ro.
Ion Ţiriac, într-o imagine de zile mari la Roland Garros
Ion Țiriac are o avere estimată la 1,2 miliarde de dolari. Primele 3 locuri sunt ocupate de Jeff Beszos (131 miliarde de dolari), Bill Gates (96,5 miliarde de dolari) și de Warren Buffett (82,5 miliarde de dolari).