Ionuț Dumitru: Efectul unor programe de pregătire profesională, extrem de slab din punct de vedere economic

| 24 mai, 14:18

Efectul unor programe de calificare profesională este extrem de slab din punct de vedere economic, a afirmat marți, Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal, la o conferință de specialitate.

"Vorbeam de calificarea aceea continuă pe parcursul vieții. Se pare că din acest punct de vedere programele POSDRU, de calificare profesională, au eșuat complet. Și știu foarte multe cazuri și s-au luat foarte mulți bani, mai ales de către aceia care au gestionat acele proiecte, iar efectul loc economic este extrem de slab. Să nu fim chiar negativiști și să spunem că este zero, dar efectul este extrem de slab. Îmi aduc aminte, îmi povestea tatăl meu, că au venit la țară la el unii care aveau un proiect POSDRU de recalificare profesională a femeilor de la țară. Iar cineva a venit la căminul cultural, le-a arătat un film și la sfârșit le-a spus că au făcut nu știu ce program de calculator. Cam așa s-au desfășurat lucrurile și sunt convins că nu este caz singular", a afirmat Ionuț Dumitru.

Potrivit acestuia, programele de formare profesională sunt probabil puține și nu își ating scopul deși au avut foarte mulți bani la dispoziție. În schimb, cheltuielile pentru Educație sunt destul de scăzute, comparativ cu alte state din UE.

"Dacă punem pe grafic chletuielile cu educația, fie ca procent din PIB, fie ca procent din total cheltuieli bugetare, o să constatăm că România nu este nicăieri, suntem izolați complet. Ca procent din PIB avem cea mai mică alocare, 3% din PIB, iar următoarea țară este Italia, cu 4 și ceva la sută din PIB. Deci noi alocăm Educației cu mult mai mult de 1% din PIB mai puțin decât cel mai mic nivel din Europa. Suntem practic în afara Europei din punctul acesta de vedere", a declarat Ionuț Dumitru.

Acesta a spus că, în ceea ce privește Educația, nu numai salariile profesorilor contează, ci și calitatea acestora.

"Știu foarte bine despre ce vorbesc. Tata este director de școală la țară de vreo 40 de ani și știu foarte bine cu ce probleme se confruntă. Calitatea profesorilor din mediul urban s-a degradat foarte mult, imaginați-vă că în mediul rural este catastrofal. Nu sunt cadre didactice calificate, sunt foarte mulți suplinitori. Cine stă pe 800 — 1.000 de lei salariu? Cineva care nu își găsește un loc de muncă alternativ", precizat Ionuț Dumitru.

De asemenea, o altă problemă o constituie lipsa copiilor, numărul acestora fiind de o treime din câți erau înainte de 1990.

Tag-uri: Ionuţ Dumitru
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ