Ionuţ Stroe (PNL): Să creşti taxele, mai ales într-o perioadă de criză, e o cumplită greşeală
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, declară că PNL se opune ferm creşterii de taxe, arătând că o astfel de măsură, mai ales într-o perioadă de criză, e o cumplită greşeală.
Potrivit liberalului, discutarea unui impozit progresiv în campanie este echivalentă cu condamnarea României la stagnare economică. În plus, spune Stroe, economiile emergente din Europa aplică cu succes cota unică, pentru că acest model s-a dovedit a fi singura măsură eficientă care sprijină dezvoltarea şi creşterea economică.
”Să creşti taxele, mai ales într-o perioadă de criză, e o cumplită greşeală, iar PNL se opune ferm. Într-o economie ca a noastră, discutarea unui impozit progresiv în campanie este echivalentă cu condamnarea României la stagnare economică”, a scris Ionuţ Stroe într-o postare pe Facebook.
Liderul PNL Sector 4 precizează că economiile emergente din Europa aplică cu succes cota unică, pentru că acest model s-a dovedit a fi singura măsură eficientă care sprijină dezvoltarea şi creşterea economică.
”Avem nevoie de politici care să încurajeze investiţiile şi să stimuleze antreprenoriatul, nu de experimente fiscale care ne-ar putea trage înapoi”, mai spune Stroe.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x