Iordache despre proiectul privind indemnizaţiile aleşilor locali: Am efăcut proiectul
Deputaţii jurişti şi-au însuşit, joi, raportul de admitere dat de Comisia de administraţie publică privind modificările la proiectul de lege care vizează indemnizaţiile aleşilor locali, urmând ca actul normativ să fie supus dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor săptămâna viitoare şi ulterior Senatului, în calitate de for decizional, şi să intre în vigoare la 1 ianuarie 2017, a declarat deputatul PSD Florin Iordache.
"Am ţinut cont de observaţiile Curţii Constituţionale şi am refăcut proiectul care a fost retrimis la reexaminare, astfel încât am definit foarte clar căror categorii se adresează acest proiect de lege - discutăm de indemnizaţii pentru primari, viceprimari, preşedinţi de consilii judeţene şi vicepreşedinţi, deci sunt excluşi consilierii locali şi consilierii judeţeni", a precizat Iordache.
El a adăugat că această indemnizaţie va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2017 şi că pentru a primi indemnizaţia este necesar ca alesul respectiv să aibă minimum un mandat, iar dacă a fost şi parlamentar, nu poate primi această indemnizaţie concomitent cu cea de parlamentar.
"Pentru a primi această indemnizaţie este necesar minimum un mandat întreg, restul primesc fracţie în funcţie de câte luni a avut respectivul ales. Dacă un ales local a fost şi parlamentar, nu poate primi această indemnizaţie concomitent cu indemnizaţia de parlamentar. De asemenea, am stabilit că poate primi această indemnizaţie în condiţiile în care îndeplineşte condiţiile de vârstă şi este pensionat potrivit legii, deci nu este pensionat cu pensie publică şi nu este pensionat anticipat. Dacă a fost condamnat pentru fapte de corupţie în perioada mandatului, nu poate primi această indemnizaţie", a arătat Iordache.
Prin norme comune ale Ministerului Muncii, Ministerului Administraţiei şi Ministerului de Finanţe se stabilesc formatul de cerere, cui se adresează, iar ca sursă de finanţare pentru indemnizaţii este bugetul local. Cererea se face către consiliul local sau consiliul judeţean al cărui membru a fost alesul local.
Întrebat dacă odată cu rezolvarea cerinţelor venite din partea CCR, după ce actul normativ va trece de Parlament, aleşii locali vor primi aceste indemnizaţii, Iordache a răspuns: "Da, pe principiul parlamentar, şi aleşii locali. Pentru că, din punctul nostru de vedere, şi PSD a susţinut şi a spus un lucru foarte clar: era discriminatoriu pentru aleşii locali; le cerem performanţă, le cerem să-şi conducă bine comunităţile şi în aceste condiţii, pentru perioada cât au condus comunităţile locale, să primească aceste indemnizaţii".