Iorga contestă decizia de revocare a sa de la DNA: "Nu ţin neapărat să ies la pensie procuror"

| 05 iul, 15:29

Procurorul Mihaela Moraru Iorga, revocată de la DNA, a declarat că va contesta această decizie, adăugând că nu ţine neapărat să iasă la pensie procuror, dar că a făcut un demers pe care l-a considerat ”legitim şi corect”. De asemenea, ea a spus că nu se aştepta să ca CSM să dea aviz privind revocarea sa şi a lui Doru Ţuluş.

 

”Ordinul (n.r. - de revocare de la DNA) are o cale legală pe care poate fi contestat şi voi urma calea legală”, a spus magistratul.

De asemenea, întrebată dacă va contesta ordinul de revocare şi în instanţă, ea a răspuns afirmativ: ”Este calea legală pe care trebuie să o urmăm”.

Iorga a mai declarat că a făcut un demers ”legitim şi corect” şi a adăugat că va respecta decizia CSM şi a Inspecţiei Judiciare, precizând că este momentul să acorde încredere acestor două instituţii.

”Nu m-am născut procuror şi nu ţin neapărat să ies la pensie procuror. Am făcut un demers pentru justiţie, un demers pe care l-am considerat legitim şi corect, iar de aici încolo mă voi supune dispoziţiilor”, a afirmat procurorul.

Întrebată dacă se aştepta ca CSM să dea avizul pentru revocarea sa din DNA, Mihaela Moraru Iorga a răspuns: ”Sincer, nu, pentru că am considerat întotdeauna că dreptul la apărare trebuie să fie asigurat oricărei persoane, este un drept constituţional şi un drept prevăzut de CEDO”.

Iorga a mai spus, răspunzând unei întrebări, că nu ea a determinat acest scandal, fiind ”doar un act legitim”.

”Susţin în continuare că a fost un demers corect, noi l-am făcut instituţional”, a continuat Iorga.

Ea a mai spus că dacă îi vor fi cerute probe în sprijinul acuzaţiilor făcute marţi, la sediul CSM, le va aduce.

Procurorii Mihaela Moraru Iorga şi Doru Ţuluş au fost audiaţi, miercuri, de Inspecţia Judiciară.

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a semnat revocarea procurorilor Doru Ţuluş şi Mihaela Moraru Iorga de la DNA.

Procurorul Mihaela Moraru Iorga a declarat, marţi, la ieşirea de la CSM, unde a fost audiată la Secţia pentru procurori în cazul cererii se revocare formulate împotriva sa de către şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, că tensiunea dintre ea şi procurorul şef a părut din cauza faptului că a refuzat să dea curs unor solicitări, dând exemplu un dosar în care Kovesi a cerut ca Elena Udrea să fie reţinută, însă ea a impus măsura controlului judicar. Lza rândul său, procurorul Doru Ţuluş a spus că Laura Kovesi nu l-a iubit niciodată, că "epurările din DNA se fac pe criterii subiective" şi că în ultimul an Direcţia Naţională Anticorupţie a ajuns o "caricatură".

Direcţia Naţională Anticorupţie preciza, într-un răspuns transmis la solicitarea News.ro, că procurorii Doru Ţuluş şi Mihaela Moraru Iorga, pentru care şefa instituţiei a cerut revocarea în 29 iunie, nu mai îndeplinesc condiţia bunei reputaţii pentru a fi procurori în cadrul DNA, aşa cum rezultă din Codul Deontologic al judecătorilor şi procurorilor.

Lui Moraru Iorga i se reproşează că nu a înregistrat un denunţ conform procedurilor legale, iar lui Ţuluş că a soluţionat dosare în care era implicată o persoană cu care avea "raporturi civile", ceea ce i-ar fi afectat imparţialitatea. De asemenea, Parchetul General a dispus joi încetarea delegării celor doi procurori pe funcţii de şefi de serviciu în cadrul DNA.

Ulterior, procurorii DNA Mihaela Iorga, Doru Ţuluş şi Marin Nicolae au sesizat Inspecţia Judiciară, acuzând că procurorul şef al DNA se implică în ancheta privind înregistrarea unei şedinţe a DNA, făcând presiuni asupra procurorilor şi solicitând teste cu detectorul de minciuni.

De asemenea, cei trei procurori au trimis un memoriu CSM, în care arată că testarea poligraf a unui magistrat poate deschide calea către vulnerabilizarea procurorilor.

Tag-uri: Mihaela Iorga
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ