IPJ a deschis dosar penal în cazul aparaturii din biroul fostului manager al Complexului Energetic Oltenia
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ Gorj a deschis dosar penal in rem pentru infracţiuni ce aduc atingere vieţii private în cazul aparaturii electronice ridicată din biroul fostului manager al Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Lucian Stroe, potrivit Agerpres.
"Reprezentanţii IPJ Gorj au întocmit dosar penal in rem pentru articolul 226 alineatul 5 din Codul Penal violarea vieţii private, infracţiuni care aduc atingere domiciliului şi vieţii private în cazul dispozitivelor electronice găsite în biroul fostului director general al Complexului Energetic Oltenia. Se fac cercetări pentru a se afla dacă aparatura a fost deţinută legal", a spus Lucian Stroe.
Surse din cadrul instituţiei au confirmat faptul că respectivele dispozitive au fost ridicate, vineri, de poliţişti în vederea începerii cercetărilor.
Reprezentanţi ai Complexului Energetic Oltenia au inventariat, miercuri, bunurile din biroului fostul manager Laurenţiu Ciurel, ca urmare a faptului că acesta nu a eliberat încăperea la data la care a fost notificat de către conducerea unităţii, respectiv 2 februarie 2016, orele 18,00.
Aparatura electronică şi documentele ridicate, miercuri, din biroul fostului manager al Complexului Energetic Oltenia (CEO), Laurenţiu Ciurel, vor fi analizate de o comisie specială din cadrul companiei pentru a se vedea dacă există sau nu aparate de bruiaj şi înregistrare audio-video, a declarat joi presei, şeful Departamentului Administrativ şi Servicii, Ion Ruşeţ.
Potrivit acestuia, toate documentele şi aparatura electronică din biroul fostului director general au fost sigilate şi depuse în cutii speciale, urmând să fie desfăcute în prezenţa lui Laurenţiu Ciurel şi analizate de o comisie constituită din ordinul Directoratului unităţii.