Irina Jianu: Nu am nicio relaţie cu mama lui Miron Mitrea

| 13 feb, 12:13

Fosta șefă a Inspectoratului de Stat în Construcții Irina Jianu a declarat vineri că nu a avut nicio relație cu mama lui Miron Mitrea, dar a mers cu aceasta în Grecia.

"Am fost cu mama lui Miron Mitrea în Grecia, dar fiecare a avut altă treabă”, a explicat Jianu.

De asemenea aceasta a precizat că că nu crede că pedeapsa cerută pentru Miron Mitrea este corectă.

"Nu e corect, omul ăla a plăit de zeci de ori mai mult decât trebuia să plătească. În sufletul meu cred că nu a fost corect să fie codamnat nici Adrian Năstase", a mai spus aceasta.

Referitor la persoanele publice care se află în spatele gratiilor, Irina Jianu a precizat că în detenție timpul trece întotdeauna în favoarea celui închis.

"Am spus mereu că la închisoare timpul trece în favoarea ta, e singurul loc în care trece în favoarea ta”, a precizat fosta șefă a Inspectoratului de Stat în Construcții.

Irina Jianu a fost condamnată la cinci luni de închisoare în dosarul în care Miron Mitrea este judecat pentru corupție. De asemenea, procurorii cer o pedeapsă mai mare pentru Mitrea, după ce acesta a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, pe 15 octombrie 2014. Cei doi au declarat apel.

 

Citeşte şi: Procesul lui Miron Mitrea s-a terminat: Iau în calcul orice, inclusiv o condamnare

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ