Irinel Popescu, audiat la DNA în dosarul în care procurorii îl acuză de abuz în serviciu

| 07 dec, 09:49

Medicul Irinel Popescu, fost preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), este audiat, miercuri, la DNA, în dosarul în care procurorii îl acuză de abuz în serviciu.

Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie şi Transplant Hepatic Fundeni, a venit, miercuri dimineaţă, la sediul DNA, însoţit de avocatul său, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu legat de un contract privind asistenţa tehnică pentru Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) încheiat cu HP România la preţuri supraevaluate, prejudiciul produs fiind estimat la aproape 17 milioane de euro.    Fostul preşedinte al CNAS a mai fost audiat de procurori, în acelaşi dosar, pe 25 aprilie. La vremea respectivă, Irinel Popescu a spus că este nevinovat şi că nu poate face alte declaraţii, întrucât este o anchetă în curs.    În acest dosar, procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de Vasile Ciurchea, preşedinte al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) la data faptelor, respectiv februarie 2007 - ianuarie 2009, Valeriu Simion, vicepreşedinte al CNAS la data faptelor, Leana Stoea, director general adjunct al CNAS, Mihai Bejat, director la Direcţia Tehnologia Informaţiei din CNAS şi Ovidiu Munteanu, director la Direcţia Juridic şi Contencios din cadrul CNAS, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal Irinel Popescu, preşedinte al CNAS în perioada ianuarie-decembrie 2009, Marian Mihaela Constantin, director general adjunct, Istvan Lucian Medveş, director la Direcţia Tehnologia Informaţiei, Liliana Maria Mihai, director la Direcţia Juridic, Contencios şi Acorduri Internaţionale, pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, se arată într-un comunicat de presă al DNA.   Anchetatorii au dispus începerea urmăririi penale şi faţă de societatea HP România SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.   Potrivit procurorilor, în perioada 2007-2009, între CNAS şi societatea HP România au fost încheiate mai multe acte adiţionale la un contract de informatizare a instituţiei, prin care au fost achiziţionate servicii suplimentare de asistenţă tehnică şi instruire on-site pentru Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) şi pentru softul care asigură planificarea resurselor (ERP) la preţuri supraevaluate, respectiv la valori de 804 euro/zi-om în cazul a două dintre actele adiţionale acte şi de 760/zi-om, în cazul unui alt act adiţional, dintre cele care fac obiectul acestui dosar.   Anchetatorii ar avea probe că aceste acte adiţionale au fost încheiate fără să se aplice o procedură de achiziţie conform legii, serviciile fiind subcontractate până la prestatorii direcţi, la preţuri din ce în ce mai mici, astfel încât pentru serviciile efectiv efectuate, prestatorii au încasat cel mult 200 de euro/zi-om.   “CNAS a acceptat propunerile SC HP ROMÂNIA fără o analiză proprie a necesarului şi a preţului ofertat, fără o negociere reală şi fără o fundamentare a tarifului din partea furnizorului, ofertele SC HP ROMÂNIA SRL nu au fost analizate în cadrul Comisiei de negociere/de analiză şi evaluare tehnico-economică de optimizare a SIUI”, a precizat DNA.   Procurorii estimează că, prin contractarea, presupus nelegală, a serviciilor adiţionale a fost creat un prejudiciu de 16.847.405,96 euro inclusiv TVA, reprezentând diferenţa între valoarea serviciilor facturate de HP România SRL şi costul real al acestor servicii de 200 euro/zi-om, bani care ar fi fost plătiţi de CNAS în mod nelegal.   Referitor la persoanele responsabile pentru crearea acestui prejudiciu, din actele efectuate de procurori a rezultat că acestea sunt, pe de o parte, angajaţii CNAS care au semnat aceste acte adiţionale şi, pe de altă parte, societatea HP România SRL care, în oferta sa adresată CNAS, a solicitat un preţ supraevaluat şi nefundamentat. 

Tag-uri: Irinel Popescu
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ