Isărescu anunţă că inflaţia va coborî rapid în lunile următoare

| 07 aug, 2013

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu a declarat azi într-o conferinţă de presă că ţinta de inflaţie pe anul în curs este de 2,5%, cu o variaţie de plus/minus 1%.

"Avem motive sa credem ca inflaţia va coborî rapid în lunile urmatoare", a spus guvernatorul în conferinţa prilejuită de prezentarea Raportului privind inflaţia. Conform acestuia, ţinta de inflaţie pe anul în curs este de 2,5%, cu o variaţie de plus/minus 1%.

"În trimestrul al II-lea - perioada la care se refera acest Raport - inflaţia a rămas stabilă chiar dacă în afara intervalului ţintit. Cauza ţine de şocurile de ofertă din trimestrele anterioare. În iunie, leul s-a depreciat, apoi şi-a revenit, dar s-a văzut în inflaţie. Ştiţi cît de asimetric reacţionează preţurile. Când leul se depreciază, deprecierea se vede imediat în preţuri. Când leul îşi revine, preţurile îşi revin mai lent", a spus Isărescu.

Conform acestuia, încrederea consumatorilor pare să revină dar nu se ştie încă dacă e o tendinţă stabilă sau doar variaţii. Însă, creditul de consum evoluează dezamăgitor, susţine guvernatorul, adăgând totuşi că partea pozitivă e că lumea îşi rambursează daotriile.

"Intrăm într-o perioadă nouă. Acest şoc pe partea inflaţiei de natură exogenă ţine de trecut. Vom asista la o scădere semnificativă a inflaţiei în următorele 3 luni. Nu suntem optimişti când spunem asta ci mai degrabă prudenţi. Estimăm că preţul petrolului pe piaţa internaţională să nu crească ba chiar să se reducă uşor. Dinamica preţurilor bunurilor din import are o contribuţie favorabilă la începutul intervalului de proiecţie şi nefavorabilă în restul perioadei. Nu ne aşteptăm în România la inflaţie aproape de zero din cauza calendarului preţurilor reglementate. Sperăm ca pe termen lung să fim undeva la 2% inflaţie- un nivel rezonabil pentru România", spune Isărescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ