Isărescu: Evaluăm modificarea legii privind clauzele abuzive
Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a spus că BNR se află în proces de evaluare a impactului pe care modificarea legii 193/2000, privind clauzele abuzive din contract, l-ar putea avea asupra băncilor.
Modificările, care ar trebui să intre în curând în vigoare, spun că o clauză abuzivă, dovedită ca atare în instanţă, trebuie eliminată din toate contractele. Aceste schimbări ar putea afecta băncile care au procese cu clienții.
Întrebat în ce stadiu de află studiul de impact asupra bilanţurilor băncilor, în cazul în care ar trebui să elimine clauzele contractuale considerate abuzive de unele instanţe, Mugur Isărescu a declacar că se află ”într-un proces de evaluare. Vă cer permisiunea să nu vă răspund acum. Cred că cel mai bine, pentru că acolo lucrurile şi cuvintele trebuie cântărite bine, am să rog colegii să facă o prezentare separată pe acest subiect", a spus guvernatorul BNR, citat de Economica.net.
Legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă prevedea şi modificarea legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.
Un articol nou introdus în lege prevede ca o clauză declarată abuzivă de instanţă, în anumite condiţii, trebuie eliminată din toate contractele acelui profesionist. Sectorul bancar a fost singurul care a reacţionat la iminenţa intrării în vigoare a acestor prevederi, având în vedere că unele bănci au pierdut multe procese cu clienţii chiar pe legea 193/2000. Bancherii şi-au estimat pierderile la peste 600 de milioane de euro pe an, în cazul în care ar trebui să elimine sau să modifice unele clauze referitoare la comisioane şi dobânzi.
Modificările la legea 193/2000 trebuiau să intre în vigoare cu noul Cod de procedură civilă, în data de 15 februarie, însă tremenul a fost împins până la 1 iulie, la cererea băncilor.
BNR a spijinit public cauza bancherilor. Într-o conferinţă desfăşurată la BNR la începutul lunii martie, la care au participat bancheri centrali, comerciali şi avocaţii lor, Viceguvernatorul Bogdan Olteanu declara că aceste procese ar trebui să ajungă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa cum au insistat şi băncile comerciale.
Sistemul propus de BNR şi de bancheri ar trebui implementat printr-o derogare de la actuala lege, care arată că procesele se judecă după sistemul tur-retur, cu fondul la Tribunal şi apelul la Curţile de apel.
Bancherii cer, de asemenea, ca doar statul să poată iniţia astfel de acţiuni, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, nu şi asociaţiile de consumatori.