Isărescu: În Bucureşti-Ilfov, PIB/ locuitor a depăşit media UE, ajungând la nivelul zonei Berlinului

| 07 apr, 13:52

Decalajele dintre zonele României s-au adâncit în timp şi au apărut poli de competitivitate şi zone în care sărăcia s-a adâncit. În zona Bucureşti-Ilfov PIB-ul pe locuitor a depăşit media UE, ajungând la nivelul zonei Berlinului, a declarat, vineri, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

“Decalajele dintre zonele României s-au adâncit în timp. Au apărut poli de competitivitate şi zone în care sărăcia s-a adâncit. În zona Bucureşti-Ilfov PIB-ul pe locuitor a depăşit media UE, ajungând la nivelul zonei Berlinului. Sunt însă regiuni, cum ar fi cele din sud şi est care sunt printre cele mai sărace din UE. Din păcate lipsa infrastructurii acţionează în sensul adâncirii acestor diferenţe. În acest context foarte complicat trebuie să înţelegem că o pregătire adecvată pentru adoptarea euro necesită eforturi susţinute”, a declarat, vineri, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, la sesiunea ştiinţifică „România în Uniunea Europeană” organizată de Academia Română.

Acesta a vorbit despre aderarea la euro, care nu este un proiect abandonat, ci unul care necesită o abordare mai responsabilă. “După izbucnirea crizei se impune îndeplinirea criteriilor pentru convergenţa reală, însă nu în mod forţat. Nivelul de convergenţă reală este un parametru esenţial pentru adoptarea euro. Dar, nu contează cât de repede creşti, ci şi cum creşti. Creşterea productivităţii cu toţi factorii săi este esenţială”, a spus guvernatorul BNR.

Mugur Isărescu a vorbit despre un document elaborat de FMI arată că, ritmul anual de creştere al PIB-ului potenţial poate fi majorat la 4,5% dacă se maximizează absorbţia fondurilor UE. Rolul acestor fonduri în sprijinirea creşterii economice este esenţială.

 

Conform Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, există patru criterii economice de convergenţă, pe care un stat membru trebuie să le îndepinească pentru a adopta moneda unică europeană: stabilitatea preţurilor (rata inflaţiei nu poate fi mai mare de 1,5 puncte procentuale peste rata celor trei state membre care înregistrează cele mai bune rezultate), finanţe publice solide şi sustenabile (deficitul bugetar nu poate fi mai mare de 3 % din PIB, iar datoria publică nu poate fi mai mare decât 60 % din PIB), stabilitatea cursului de schimb (Statul candidat trebuie să participe la mecanismul cursului de schimb (ERM II) timp de cel puţin doi ani fără devieri semnificative de la cursul central ERM II şi fără o devalorizare a cursului central bilateral al propriei monede în raport cu euro în aceeaşi perioadă) şi ratele dobânzilor pe termen lung (rata dobânzii pe termen lung nu ar trebui să fie mai mare de două puncte procentuale peste rata celor trei state membre care înregistrează cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a preţurilor).

Tag-uri: mugur isarescu
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ