Isărescu merge pe mâna lui Ponta

| 07 noi, 2013

Măsurile fiscale “șocante” anunțate recent de premierul Victor Ponta, după negocierile cu delegația FMI, Comisiei Europene și Băncii Mondiale, au fost analizate de specialiștii BNR și de guvernatorul Mugur Isărescu, iar concluzia este una optimistă – nu va avea loc “o avalanță de scumpiri”, ci dimpotrivă, ne putem aștepta la o creștere economică semnificativă și la dezvoltarea firmelor private.

Mugur Isărescu, în cadrul unei conferințe de presă, a contrazis criticile aduse măsurilor anunțate de guvern, precum creșterea accizelor și lărgirea bazei de impozitare. Acestea vor avea un impact limitat, de circa 0,2%, fiind în realitate corecții ce erau așteptate atât pe partea de cheltuieli, cât și pe partea de venituri.

Tabu-ul din ultimii 20 de ani, potrivit căruia niciun fel de taxă nu poate reprezenta o măsură pozitivă pentru cetățeni, este fals și nu se aplică în acest caz. Dimpotrivă, realitatea economică este că deficitul bugetar va fi în 2014 unul foarte mic, creșterea economică va fi semnificativă, de 2,2%, iar evoluția inflației reprezintă un factor pozitiv ce a permis BNR să ajusteze politica monetară într-un mod avantajos, iar reducerile succesive ale ratei dobânzii de politică monetară s-au reflectat favorabil asupra ratei dobânzii la creditele acordate in sectorul real.

Totodată, prognoza de creștere economică este determinată de creșterea volumului de exporturi, alături de producţia agricolă foarte bună din acest an. Nivelul dezvoltării economiei este unul realist și prudent, potrivit guvernatorului BNR, care ar putea fi chiar mai mare.

Și consilierul guvernatorului BNR Adrian Vasilescu a subliniat că impactul măsurilor convenite cu FMI va fi minim, iar presa a avut o reacție exagerată față de aceste decizii. Lărgirea bazei de impozitare are ca scop relaxarea condițiilor în domeniul muncii. Iar reducerea contribuției sociale cu 5% va reprezenta astfel un ajutor important oferit firmelor private din România, o măsură care era necesară pe piață

O reacție din partea Guvernului nu a întârziat să apară. În ședința de guvern de miercuri, premierul Victor Ponta a ținut să mulțumească specialiștilor BNR pentru solidaritatea dovedită față de Guvern prin poziția echilibrată și analitică pe care au manifestat-o.

Recent, prim-ministrul Victor Ponta a anunțat că pentru 2014 se pregătesc o serie de măsuri fiscale pozitive, precum indexarea pensiilor cu o rata aproape dublă față de nivelul inflației, care este în jur de 2%, majorarea salariilor acolo unde este nevoie – la medicii rezidenți și la profesorii debutanți și creșterea salariului minim la 850 de lei de la 1 ianuarie și la 900 de lei de la 1 iulie.

De asemenea, TVA va rămâne redusă la pâine și va fi luată în calcul aplicarea măsurii și pentru alte categorii de produse. Iar memorandumul cu FMI conține intenția foarte clară de a reduce CAS cu o valoare semnificativă de la 1 iulie. Această măsură asumată de Guvern ar putea avea efecte extrem de avantajoase pentru cele 700.000 de firme private din România și pentru economie în general. Va fi stimulată crearea de locuri de muncă, va crește gradul plată al contribuțiilor și va fi redusă presiunea pe bugetele de asigurări sociale, de sănătate și șomaj.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ