Istoria Jocurilor Olimpice de iarnă: 1924-2010

Va fi, ce-i drept, o istorie condensată (cum să treci, dacă nu pe repede-înainte, prin cele douăzeci şi una de ediţii ale JO de iarnă, începând cu Chamonix-1924?), evidenţiind recordurile şi medaliile, campionii şi controversele, poveştile cu totul neaşteptate. În acestă preumblare ne va fi ghid chiar site-ul Comitetului Olimpic Internaţional, www.olympic.org, care adună serios, cu acribie, nume, feţe, întâmplări.

Alături de campioni, la ceremoniile de deschidere şi închidere ale Jocurilor Olimpice, şi nume pe care le întâlniţi adesea în paginile „Historiei”: Nixon, Roosevelt, De Gaulle, Hitler, Mitterrand, Bush, împăraţi (Hirohito, Akihito), regi şi prinţese. Aceasta va fi însă şi o istorie personală, căci, începând din anii ’90, adăugăm statisticilor experienţe proprii legate de olimpiade şi frânturi de amintiri, fie ele intermediate de un ecran de televizor: cămaşa colorată a lui Viktor Petrenko, campion olimpic în proba masculină de patinaj artistic de la Albertville-1992; zborul, interminabilul zbor al lui Toni Nieminen, puştiul finlandez de 16 ani, concurent în probele de sărituri cu schiurile; rezonanţa familiară a numelui Gunda Niemann, patinatoare de viteză; şi, mai presus de toate, fuga nebună de la şcoală a subsemnatei (ca o cursă a schioarei Vreni Schneider), către o librărie din oraş, dotată cu televizor, ca să vadă ultima evoluţie olimpică a patinatorilor ei favoriţi în proba de dans, Oksana Grişciuk şi Evgheni Platov (JO de iarnă de la Nagano, din 1998).

25 ianuarie-5 februarie 1924: Chamonix (Franţa)

Începem cu Chamonix-1924, Jocurile Olimpice care n-au fost... olimpice. Nu e o exagerare: cei peste 250 de atleţi veniţi în Franţa, la Chamonix, n-au ştiut că participă la primele Jocuri Olimpice de iarnă din istorie, ci doar la o „Săptămână a Sporturilor de Iarnă”; rolul acestei competiţii, mai degrabă atipice, era acela de a celebra cea de-a opta ediţie a JO de vară, care urma să fie organizată pe tărâm francez, la Paris, în acelaşi an 1924. Abia un an mai târziu (chiar doi, după alte surse), statutul competiţiei de la Chamonix e reconsiderat, devenind ediţia I a JO de iarnă. Şi, tot retrospectiv, americanul Charles Jewtraw, câştigător al probei de 500m patinaj viteză (prima probă din programul competiţiei), devine şi posesorul primei medalii olimpice „de iarnă” din istorie.

Cu acestea în minte, să notăm că deschiderea oficială a „Săptămânii Sporturilor de iarnă” de la Chamonix a avut loc pe 25 ianuarie 1924, într-o vineri, când sportivi din 17 ţări traversează staţiunea, cu tot cu boburi, schiuri şi patine, pentru a pătrunde apoi în patinoarul oficial. Schiorul francez Camille Mandrillon rosteşte jurământul olimpic (in fotografie) şi gata, Jocurile sunt gata să înceapă. Cel mai premiat sportiv al competiţiei e finlandezul Clas Thunberg, care obţine cinci medalii în probele de patinaj viteză: trei de aur, un argint şi un bronz. Norvegianul Thorleif Haug câştigă, la rândul său, trei medalii de aur în probele de schi fond si combinata nordica – iar Norvegia şi Finlanda, cu cele 17, respectiv, 11 medalii, sunt cele mai medaliate ţări participante la competiţie. Încheiem cu un paradox: toate medaliile se decernează pe 5 februarie, înaintea discursului oficial de închidere, ţinut de Pierre de Coubertin; dar, pentru că mulţi dintre atleţi părăsiseră deja staţiunea, medaliile sunt înmânate colegilor de echipă.

11-19 februarie 1928: St. Moritz (Elveţia)

Peste patru ani, Jocurile de iarnă – de data aceasta, şi olimpice – au loc la St. Moritz, în Elveţia; dar condiţiile meteorologice pun gazdele la grele încercări. Întâi de toate, festivitatea de deschidere se desfăşoară pe un viscol teribil. Apoi, temperaturile ridicate sunt cele care periclitează desfăşurarea concursului olimpic: proba de 10.000m patinaj viteză e anulată şi câteva dintre probele de patinaj artistic – desfăşurate în mod tradiţional afară, în aer liber – se ţin în interior, pe patinoarului Hotelului Kulm din localitate. Proba de 50km schi fond are loc în condiţii cu totul şi cu totul ciudate: dacă la debut temperatura era de 0°C, până la final ea ajunsese la 25°C.

464 de sportivi – 438 bărbaţi şi 26 femei – iau parte la cea de-a doua ediţie a Jocurilor Olimpice, care înregistrează şi o serie de premiere: prima participare a unor sportivi asiatici (în cazul acesta, japonezi) şi introducerea skeletonului între sporturile olimpice. La patinaj artistic, Sonja Henie din Norvegia (foto) face senzaţie câştigând proba individuală feminină la numai 15 ani – un record care va rămâne în picioare vreme de şapte decenii. Iar suedezul Gillis Grafström reuşeşte să câştige, în proba masculină de patinaj artistic, cea de-a treia medalie consecutivă de aur, după cea de la JO de vară de la Antwerp-1920 (până la instituirea JO de iarnă, patinajul artistic şi hocheiul fuseseră incluse în programul câtorva JO de vară) şi cea de la Chamonix-1924. Niciun alt patinator n-a reuşit să doboare recordul lui Grafström, deşi, în istoria modernă a sportului, rusul Evgheni Pluşenko a câştigat şi el trei medalii consecutive; însă nu toate de aur.

4-15 februarie 1932: Lake Placid (SUA)

Un orăşel cu o populaţie numărând mai puţin de 4.000 de locuitori, Lake Placid întâmpină ceva probleme în a se pregăti onorabil pentru competiţia olimpică; şi aceasta, în mijlocul marii crize economice a perioadei. Aşa se face că preşedintele Comitetului de organizare, Godfrey Dewey, donează un teren aparţinând familiei sale pentru construirea pistei de bob. Ceremonia de deschidere are loc pe 4 februarie, în prezenţa lui Franklin D. Roosevelt, pe-atunci guvernator al statului New York; pe 15 februarie, Jocurile se încheie. Cum însă istoria primelor Jocuri e doldora de paradoxuri, notăm că proba de bob-4 persoane se desfăşoară la două zile după finalul competiţiei olimpice (fusese de mai multe ori amânată din pricina temperaturilor ridicate). De altfel, aceste prime Jocuri olimpice americane se află în pericol chiar înainte de a începe, de vreme ce, până cu aproape două luni înainte de data oficială de deschidere, nu cade niciun fulg de zăpadă în staţiune; minunea se întâmplă de-abia la mijlocul lui ianuarie. Şi mai e un obstacol, şi unul care se dovedeşte pentru mulţi participanţi insurmontabil: distanţa. Călătoria în Statele Unite ale Americii, la începutul anilor ’30, când nimeni n-are prea mulţi bani, se dovedeşte o încercare prea dificilă pentru mulţi dintre sportivi: la Lake Placid ajung, aşadar, doar 252 de atleţi (la jumătate faţă de competiţia găzduită de Elveţia cu patru ani mai devreme). Reţinem însă performanţele majore: Sonja Henie îşi apără titlul olimpic în proba feminină de patinaj artistic, iar americanul Eddie Eagan intră în istorie după ce câştigă aurul în proba de bob-4 persoane (foto sus). De ce e spectaculoasă această reuşită? Pentru că Eagan obţinuse deja o medalie olimpică de aur la box, categoria uşoară, la JO de vară de la Antwerp, în 1920; şi nimeni n-a mai câştigat, de la el încoace, şi un aur „de vară”, şi un aur „de iarnă”, în probe olimpice diferite.

Şi mai e ceva: pentru prima dată în istoria JO de iarnă, o femeie, Mollie Phillips, e port-drapelul unei ţări. E mai degrabă un concurs de împrejurări care favorizează întâmplarea: Marea Britanie participă la Jocurile de la Lake Placid cu o echipă mică, din patru persoane, competitoare în proba feminină de patinaj artistic. Între acestea, Mollie Phillips e cea mai „vârstnică”: are 24 de ani, faţă de cei 13 ai lui Joan Dix, şi faţă de cei 11 cât au Cecilia Colledge şi Megan Taylor; aşa că primeşte onoarea de a ţine steagul. Încheiem portretul celei de-a treia ediţii a Jocurilor Olimpice de iarnă cu un stop-cadru, care face trecerea către următoarea competiţie olimpică: posesori a trei medalii olimpice în proba de perechi la patinaj artistic (bronz la Chamonix-1924, aur la St. Moritz-1928, aur la Lake Placid-1932), francezii Andrée şi Pierre Brunet refuză să-şi apere titlul patru ani mai târziu, la Garmisch-Partenkirchen, în semn de protest faţă de regimul nazist instaurat în Germania.î

Citeşte continuarea pe Historia.ro.