Istoria “regalității” rome

| 24 aug, 2013

Autointitulatul rege al romilor, Florin Cioabă, a fost înmormântat ieri, într-o procesiune spectacol, cu fanfară, poezii și mii de oameni care au dorit să îl conducă pe ultimul drum.

Decesul lui Forin Cioabă, survenit la vârsta de 58 de ani, a deschis problema spinoasă a succesiunii la tronul pe care acesta la ocupat. La moartea tatălului său, Ion Cioabă, Florin Cioabă a preluat coroana și titlul de „rege al tiganilor de pretutindeni”, într-o ceremonie de autoproclamare care a avut loc la 23 februarie 1997.

Florin Cioabă are însă doi fii, care au decis să își împartă atribuțiile răposatului lor tată. Astfel, fiul cel mare, Dorin Cioabă, devine rege internaţional al romilor, iar fratele său mai mic, Daniel, rege al romilor din România.

Etnie cu tradiții deosebite și un gust special pentru exotic și spectacular, romii din România au o apetență deosebită pentru titluri și în mod special pentru regi și împărați. Ca urmare a acesteia, pe lângă dinastia familiei Cioabă, romii mai au și alte familii ”regale” și ”împărătești” .

Una dintre ele a fost întemeiată de Ilie Badea Stănescu, zis Tortică de la Costești, care s-a încoronat Rege internațional al țiganilor de pretutindeni. Și, ca în orice monarhie care se respectă , după moarte i-a urmat la tron fiul, Dan Stănescu de la Costești.

Romii nu au însă numai regi, ci și împărați. Împăratul Iulian Rădulescu s-a autoproclamat ”împăratul romilor” și s-a aflat din acest motiv ani de-a rândul în conflict cu defunctul Florin Cioabă. Între cei doi a survenit însă o împăcare la începutul acestui an.

Împăratul Iulian a fost internat în spital din pricina unor probleme cu inima, iar Florin Cioabă a profitat de ocazie pentru a-i face o vizită. În timpul vizitei, cei doi au decis să îngroape securea războiului și să conlucreze pentru propășirea intereselor comunității rome.

Romii mai au şi președinte, dar și director și o multitudine de alți regi și regine, recunoscuți în plan local, de comunitățile pe care aspiră să le conducă. Printre ei se numără și Lucica Tudor, regina romilor din Italia, care a cerut sprijin din partea autorităților române și a celor din Peninsulă pentru a construi un oraș al etnicilor romi. De asemenea, între “capetele regale” domnește și “regele manelelor”, Nicolae Guță, sau “regina magiei albe”.

Revenind la dinastia Cioabă, chiar dacă titlul deținut de Florin Cioabă va fi “împărțit” între cei doi fii, misiunea celor doi nu va fi simplă. În cei 15 ani de “domnie” Cioabă a fost extrem de activ, reușind să devină una dintre cele mai cunoscute personalități ale etniei rome și să își dezvolte o serie de relații în plan intern și internațional la cel mai înalt nivel.

Coroana regală nu l-a împiedicat pe Florin Cioabă să candideze și chiar să ocupe funcții în statul român. A fost consilier judetean de Sibiu în perioada 1996 – 2000. De asemenea, a candidat pentru funcția de primar al Sibiului, la alegerile locale din 2000, din partea Centrului Creștin al Romilor (uniune de biserici penticostale pe care o conducea și care, după declarațiile sale, ar fi reunit peste o sută de asemenea lăcașe de cult). În urma alegerilor locale din iunie 2008, a obținut un mandat de consilier județean în Sibiu, pe listele Alianței pentru Unitatea țiganilor. De asemenea, Florin Cioabă făcea parte din Forumul European al Țiganilor, deținând funcția de prim-vicepreședinte al Organizației Mondiale a Țiganilor (International Gipsy Union). În 8 aprilie 2013, Florin Cioaba a devenit președinte al Internațional Romani Union (IRA), la un congres internațional organizat la Sibiu.

Florin Cioabă s-a remarcat de-a lungul vieții prin numeroase luări de poziție în apărarea etniei rome și a drepturilor acesteia. Nu de puține ori însă, ieșirile sale s-au dovedit a fi la fel de extravagante ca și titlul pe care și l-a atribuit.Una dintre cele mai cunoscute astfel de poziții este aceea privind solicitarea pe care regele Cioabă a anunțat în iunie 2008 că o va trimite președintelui Indiei, pentru ca originile indiene ale țiganilor să fie recunoscute oficial. Florin Cioabă a declarat în acest sens că indienii și tiganii au tradiții asemănătoare, vorbesc aceeași limbă și au staguri și porturi asemănătoare.

Au existat însă și demersuri mult mai serioase ale lui Florin Cioabă, cum ar fi solicitarea sa ca țiganii să fie incluși alături de evrei în categoria victimelor Holocaustului. Demersul său a avut și o componentă pecuniară extrem de serioasă, “regele țiganilor de pretutindeni” solicitând ca statul german să plătească 350 milioane de mărci pentru exterminarea a 10.000 rromi în lagărele de la Auschwitz-Birkenau, afirmând că "se vorbește tot timpul de Holocaustul evreilor și tiganii sunt dați la o parte. Nu știu dacă un evreu valorează mai mult decât un tigan și invers. Toți suntem oameni (...). Este o discriminare ca romii să nu fie incluși în categoria victimelor Holocaustului. Atât evreii, cât și tiganii au suferit și au murit în acele lagăre de exterminare".

Cioabă a militat pentru trimiterea copiilor la școală, nepotul sau, fiul lui Dorin, fiind un elev apreciat la Liceul de Artă din Sibiu și cel care a realizat conceptul grafic al păpușilor țigănești. Exemplul familiei sale nu a fost însă în toate domeniile unul care să ilustreze progresul comunității rome în a-și adapta tradițiile la viața modernă. În 2003, familia Cioabă a fost implicată într-un scandal cu ecouri internaționale și implicatii negative deosebite asupra imaginii României. După ce Florin Cioabă și-a măritat fiica, pe Ana-Maria, la numai 12 ani, cu Mihai Biriță, în vârstă de 15 ani, baroneasa Emma Nicholson (raportor al Uniunii Europene pentru România) și Consiliul European au acuzat statul român de încălcare a legislației românesti și a normelor internaționale.

Cu toate acestea, Florin Cioabă a dezvoltat o relație extrem de amicală cu președintele Traian Băsescu și familia acestuia. În baza acestei relații, Traian Băsescu și fiica sa Elena Băsescu au participat alături de regele decedat la numeroase manifestări ale etniei rome și au beneficiat de sprijinul său electoral. Pentru romi însă, beneficiile acestei relații au fost mult mai puțin vizibile. Regimul instaurat de Traian Băsescu nu a făcut mai nimic concret pentru integrarea romilor, ale căror probleme sociale sau agravat în contextul măsurilor extrem de dure de austeritate.

Rămâne de văzut în ce măsură moștenitorii lui Cioabă la tron vor continua această relație și îi vor oferi și pe mai departe sprijin electoral lui Traian Băsescu. Cert este însă că, pentru a se impune în multitudinea de regi, regine și împărați ai romilor, cele două capete proaspăt încoronate vor trebui să facă eforturi substanțiale și să aducă dovezi concrete ale eficienței lor în promovarea intereselor etniei pe care o reprezintă. Iar în acest sens au nevoie să găsească sprijin acolo unde există cu adevărat capacitate de decizie, iar nu să se alieze cu un președinte aflat la final de mandat, urât de populație și care nu mai are altă putere decât aceea de a încerca să învrăjbească.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
25 aug, 2013
paul.o
articolul
Bun articol, o sinteza supla si obiectiva. Poate ar trebui totusi lamurit cumva si imensa avere a acestor capete autoincoronate.
25 aug, 2013
Toni L.
Oricine poate
Probabil si tu esti curios/a sa afli care sunt cele mai serioase si profitabile afaceri de pe internet din Romania.
Eu sunt inscris in ambele, si iti pot spune ca oricine poate castiga bani frumosi din aceste afaceri publicitare, insa nu foarte multi la inceput, trebuie sa ai putina rabdare si sa investesti un pic din timpul tau.
Nu te costa NICI UN BAN, asa ca nu ai de ce sa-ti faci griji !

Cele doua sunt:

1. vivaSMS - Primesti SMS-uri publicitare pe telefonul tau mobil si esti platit pentru asta.

AFLA MAI MULTE : http://ow.ly/oe9Dn

2. maildirect - Primesti mailuri publicitare pe adresa ta de mail si esti platit pentru asta.

AFLA MAI MULTE : http://ow.ly/oe9AX

Tu pe care o alegi?
24 aug, 2013
cantautor
despre Basescu,nu conteaza ce,cum,de ce...
adica,nimic nou,nimic concret,nimic constructiv,nimic de ziarist...

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ