Italia este într-o fază de ”euro-decepţie”. Matteo Renzi își anunță demisia
Fostul premier Matteo Renzi își anunță demisia după ce partidul său a suferit o” înfrângere clară” la alegerile de duminică din Italia, relatează agenția Ansa.
Marele perdant al alegerilor de duminică este Partidul Democrat al fostului premier Matteo Renzi care a decis să-și dea demisia din funcția de lider al formațiunii. Alegerile parlamentare au aruncat Italia în incertitudine. Potrivit exit-polurilor, niciun partid nu are majoritatea absolută necesară pentru a forma un guvern.
Coaliţia de centru-dreapta a fostului premier Silvio Berlusconi deţine cele mai multe locuri în camera inferioară a parlamentului.
Marele învingător al serii a fost însă partidul Mişcarea Cinci Stele, care ocupă locul doi. Facţiunea anti-sistem, eurosceptică, a devenit cel mai mare partid din Italia.