Ivan (PSD): De fiecare dată când Guvernul a avut o realizare, Băsescu a încălcat Pactul de coabitare
Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, îl acuză pe preşedintele Traian Băsescu că încearcă să deturneze atenţia publicului de la realizările Guvernului prin ieşirile sale publice.
Ivan susţine că Traian Băsescu şi PDL "nu vor binele României şi că încearcă să genereze scandal pentru a acoperi realizări ale Guvernului cum ar fi indexarea pensiilor, conectarea şcolilor la internet, realizarea gazoductului Iaşi-Ungheni sau deblocarea fondurilor europene".
"Oricât ar încerca Traian Băsescu să provoace scandal pe scena politică şi oricât circ ar face cei de la PDL, nu vor reuşi să deturneze atenţia USL de la problemele reale ale românilor. De fiecare dată când Guvernul Ponta şi-a îndeplinit o promisiune luată în faţa electoratului, fie că a fost vorba despre reîntregirea salariilor, fie despre indexarea pensiilor, reducerea TVA la pâine, atragerea unor investitori străini şi crearea de noi locuri de muncă sau deblocarea fondurilor europene, preşedintele Băsescu a ieşit public, a atacat, a jignit, a încălcat Pactul de coabitare şi a încercat sa provoace scandal. Intenţia sa este aceea de a deturna atenţia opiniei publice de la realizările guvernării", a spus Ivan, citat de Agerpres.
Cătălin Ivan mai arată că USL nu va pica în "capcana urii şi a conflictului pe care Traian Băsescu o întinde".
"Faptul că şcolile din România sunt conectate la internet, că la metroul din Drumul Taberei sau la gazoductul Iaşi-Ungheni chiar se lucrează, că economia este pe plus şi că există premise reale pentru majorarea pensiilor şi a salariilor îi enervează la culme pe Traian Băsescu şi pe cei din PDL. Ei nu vor binele românilor şi al României şi sunt dispuşi să sacrifice tot doar pentru a mai creşte puţin în sondaje. Această politică distructivă a celor din PDL, acest permanent război creat şi stimulat de Traian Băsescu a făcut mult rău României. Românii s-au săturat de circ şi de conflicte. Au spus acest lucru explicit în 2012, iar USL şi Guvernul Ponta nu vor pica în capcana urii şi a conflictului pe care Traian Băsescu o întinde", conchide europarlamentarul social-democrat.
Ştirile orei
Ati facut privatizarea Oltchim si s-a vazut doar comedie;
Ati dat ordonante de urgenta fara rost, fara folos si incalcind Constitutia;
Ati pus in functii personaje "penale", incompetent si "mirositori de sosete"
Mintiti in fiecare zi cit Nastase in intregul sau mandate.
Sunteti jalnici si dumneata o obraznicatura semidocta!