Ivan, PSD: Mesajul comisarului Stefan Fule despre România şi Bulgaria ajută partidele extremiste

| 26 iun, 2014

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a declarat joi că afirmaţia comisarului european Stefan Fule potrivit căreia admiterea României şi Bulgariei în UE a ridicat multe semne de întrebare cu privire la credibilitatea procesului de extindere, este una regretabilă deoarece ajută partidele extremiste şi, totodată, poate lăsa impresia că cele două state au afectat parcursul UE.

"Este greşit mesajul recent al comisarului european pentru Extindere, Ştefan Fule, deoarece vine tocmai de la vârful Uniunii Europene. Chiar dacă liderii europeni ajung la concluzia că procedura de extindere a spaţiului comunitar ar putea fi îmbunătăţită, includerea României şi Bulgariei este un fapt benefic atât pentru cele două state, cât şi pentru comunitatea europeană, iar acest lucru este dincolo de orice dubiu", a spus Ivan.

Europarlamentarul PSD a adăugat că responsabilitatea politică pe care liderii europeni o au ar trebui să prevină astfel de poziţii publice, în momente când pericolul extremist este atât de mare.  

'Afirmaţia comisarului Ştefan Fule pare consonantă cu mesajele extremiştilor împotriva românilor şi bulgarilor. Iar aceasta nu poate ajuta decât formaţiunile eurosceptice, care, în aceste zile, în Parlamentul European, caută pretexte pentru a-şi maximiza puterea prin formarea de grupuri politice. Este contraproductiv să le încurajăm, mai ales de la conducerea UE', a mai susţinut Ivan.

Tag-uri: catalin ivan, psd
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ