Judecător acuzat de luare de mită, lăsat să plece acasă

| 15 oct, 10:28

UPDATE. Procurorii DIICOT au reținut patru lichidatori, iar alți patru inculpați au fost puși sub control judiciar în dosarul în care este anchetat și judecătorul Nicușor Maldea, au declarat, joi, surse judiciare.

UPDATE 10:50 Judecătorul Nicușor Maldea a fost audiat mai multe ore de procurorii DIICOT, iar până în prezent nu s-a luat nicio măsură preventivă față de acesta, însă este posibil să fie rechemat la DIICOT, au adăugat sursele citate.

Cei patru lichidatori judiciari reținuți vor fi prezentați joi instanței cu propunere de arestare preventivă.

În cursul zilei de miercuri, procurorii DIICOT — Structura Centrală au efectuat o percheziție în municipiul Reșița, într-un dosar care vizează un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, bancrută frauduloasă, luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual, care a fost sprijinit de un judecător.

"În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2009, a fost constituit un grup infracțional organizat, sprijinit de către un magistrat judecător, care, fiind învestit cu soluționarea unor dosare privind insolvența unor societăți comerciale, a pretins și primit suma totală de 80.000 euro de la două persoane, cu scopul de a admite cererile de intrare în faliment a respectivelor societăți.

După intrarea în faliment, unul dintre membrii grupului infracțional, având calitatea de lichidator judiciar, a procedat la vânzarea bunurilor acestor societăți în faliment, la prețuri subevaluate, către alte societăți controlate de către membrii grupului, societăți care, la rândul lor, au valorificat bunurile respective către terți la o valoare mult mai mare", se arăta în comunicatul DIICOT.

 

Acuzaţii grave si la adresa unuia dintre şefii Tribunalului Caraş Severin. Judecătorul Nicuşor Maldea ar fi vândut decizii de intrare în faliment unor firme care nu îndeplineau condiţiile. Şi astfel s-ar fi îmbogăţit cu 80.000 de euro, spun procurorii, care l-au adus pe magistrat la audieri. După cinci ore, acesta a fost lăsat să plece acasă.

„Din moment ce mi s-a permis să plec vă daţi seama că nu sunt adevărate acuzaţiile. Am dat declaraţii în faţa parchetului, nu vă pot spune mai mult dar domnul procuror de caz a considerat că pot să plec. Am în continuare calitate de suspect, dar atât”, a spus Nicuşor Maldea.

Magistratul este suspectat de cinci fapte de corupţie, printre care evaziune fiscală, spălare de bani şi luare de mită.

Una dintre soluţiile ilegale pe care le-ar fi dat se referă la falimentul S.C. Drumuri şi Poduri din Caraş Severin. O decizie ilegală, susţin anchetatorii, în urma căreia bunurile societăţii au fost scoase la vânzare, iar statul a fost păgubit cu aproximativ 6 milioane de lei.

În urma declarării falimentului, 90 de angajaţi au rămas şomeri. Judecătorul este cercetat disciplinar şi de Inspecţia Judiciară, pentru posibile abuzuri comise şi în alte dosare.

În acest moment, există suspiciuni că din rețea ar mai face parte încă 12 persoane, cele mai multe angajate la judecătoria Caraș Severin. Creierul organizației pare să fie lichidatorul judiciar, care împreună cu mai mulți apropiați, ar fi controlat câteva zeci de firme fantomă al căror singur scop era acela de a elibera facturi.

Cu ajutorul lor, mai multe companii din județul Caraș Severin și-ar fi crescut în mod artificial cheltuielile și au putut să reducă TVA-ul plătit statului.

Firmele fantomă coordonate de lichidatorul judiciar erau radiate la scurtă vreme după erau înființate ca, apoi, locul lor să fie luate de altele noi, care făceau același lucru.

În urma lichidării frauduloase a celor două companii, 90 de oameni și-au pierdut locurile de muncă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
15 oct, 10:31
augustin
SENZATIONAL
INCEARCA NU AI NIMIK DE PIERDUT!!!! Iti ia 30 de secunde sa citesti!! Poate fi sansa vieti tale!! Nu o rata!!
Adapost pentru viitor! Cea mai buna cale pentru a-ti asigura viitorul este sa faci AZI ceea ce trebuie. Acum ai gasit o oferta senzationala: programul care iti aduce bani ACUM si pe care il poti lasa mostenire urmasilor tai! Totul e simplu si primesti la pachet toate instructiunile de lucru. Poti lucra in timpul liber, cand vrei tu. Trimite-ne acum o cerere de detalii, la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ