Judecătorii au respins cererea lui Victor Ponta de suspendare a ordinului de retragere a doctoratului
Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, respingerea cererii lui Victor Ponta de suspendare a ordinului de retragere a doctoratului, hotărârea nefiind definitivă. Pe rolul instanţei este o altă solicitare a fostului premier, de anulare a aceluiaşi ordin.
"Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare. Cu recurs în 5 zile de la comunicare", se arată în decizia judecătorilor. Hotărârea poate fi atacată de Victor Ponta la instanţa supremă.
Efectele admiterii unei astfel de solicitări ar fi fost ca, temporar, Victor Ponta să rămână cu titlul de doctor, până când o instanţă va stabili dacă ordinul ministerului Educaţiei prin care i se retrăgea doctoratul este valabil sau nu.
Pe rolul instanţei este o altă cerere a fostului premier, de anulare a ordinului de ministru prin care i-a fost restras titlul. În cadrul acestui proces se va stabili definitiv dacă Victor Ponta rămâne cu titlul de doctor sau daca acesta îi va fi retras ca urmare suspiciunilor de plagiatul ale experţilor.
La începutul lunii septembrie, Baroul Bucureşti a amânat luarea unei decizii privind excluderea lui Victor Ponta până când instanţa va decide daca ordinul dat de ministrul Educaţiei privind retragerea titlului de doctor rămâne sau nu valabil.
Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a semnat, în vara acestui an, ordinul de retragere a titlului de doctor în cazul lui Victor Ponta, după ce consiliul General al CNATDCU a făcut această recomandare în urma unei analize a tezei, considerând că fostul premier a plagiat în lucrarea de doctorat.