Judecătorii Minea și Morar de la CCR reclamă existența prea multor ordonanțe de urgență

'Legiuitorul delegat ar trebui să manifeste o mai mare atenţie atunci când apelează la un instrument legislativ excepţional (ordonanţa de urgenţă) pentru a nu îl transforma într-unul ordinar/ general', susţin cei doi într-o opinie concurentă.

CCR a publicat motivarea deciziei prin care a admis în 5 februarie sesizarea PDL şi PP-DD şi a constatat că este neconstituţională Legea de aprobare a OUG 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor. 

Ştefan Minea şi Daniel Morar, semnatarii opiniei concurente la decizie, consideră că ar fi fost necesară efectuarea controlului de constituţionalitate şi prin raportare la art.115 alin.(4) din Constituţie, text, de asemenea, nesocotit atât de legiuitorul delegat (Guvernul), cât şi de cel originar (Parlamentul). 

Potrivit jurisprudenţei Curţii referitoare la art.115 alin.(4) din Constituţie, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: existenţa unei situaţii extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. 

În opinia lor, situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă.

Cei doi judecători arată că, în accepţiunea Deciziei nr.258 din 14 martie 2006, 'inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare, [...] constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă în sensul arătat. A decide altfel înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art.115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgenţă acte normative cu putere de lege, oricând şi - ţinând seama de împrejurarea că prin ordonanţă de urgenţă se poate reglementa şi în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu'. 

Judecătorii precizează că, din analiza notei de fundamentare şi a preambulului OUG 77/2013, precum şi a expunerii de motive a legii de aprobare a acesteia, nu reies, într-o manieră cuantificabilă, elementele de fapt sau obiective ale situaţiei extraordinare, situaţia indicată fiind una obişnuită ce a rezultat ca urmare a intervenirii în timp a unor acte normative succesive (începând cu 2009) şi reprezentând expresia unei opţiuni specifice a Guvernului de adoptare a unor măsuri în domeniul ce face obiectul ordonanţei de urgenţă. 

'De asemenea, se remarcă faptul că nu se specifică interesul public ce este lezat ca urmare a neadoptării ordonanţei de urgenţă, expresii de genul 'îndeplinirea cu eficienţă a atribuţiilor instituţionale', 'necesitatea eliminării riscului' sau 'necesitatea asigurării funcţionalităţii autorităţilor administraţiei publice locale' nu pot decât să ducă la concluzia că aceste măsuri ar fi necesare şi oportune, şi nu că, în lipsa acestora, ar fi iminentă afectarea gravă a interesului public. Aşadar, situaţia avută în vedere de Guvern nu poate fi calificată ca fiind una extraordinară, astfel încât, pe cale de consecinţă, nu se poate susţine nici existenţa unei urgenţe în adoptarea reglementării criticate. Din contră, motivele care au stat la baza adoptării ordonanţei de urgenţă sunt unele de oportunitate, care, în mod evident, nu pot fi invocate pentru adoptarea unei ordonanţe de urgenţă', afirmă Ştefan Minea şi Daniel Morar. 

Ei subliniază că nimic nu împiedică Guvernul să iniţieze un proiect de lege care să urmeze procedura de adoptare prevăzută la art.75-76 din Constituţie.