Judecătorii motivează decizia de arestare a lui Beke Istvan: La percheziții au fost găsite peste 400 de materiale pirotehnice

| 07 dec, 22:39

Judecătorii au explicat azi de ce l-au arestat bărbatul acuzat că ar fi încercat să pună la cale un atentat terorist la Târgu Secuiesc cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Judecătorii spun că și în cazul în care suspectul și-ar fi recunoscut intenţia criminală şi şi-ar fi cerut iertare, locul lui e tot în arest.

Principala apărare a lui Beke Istvan în sala de judecată a fost că toate discuțiile pe care acesta le-a avut despre crearea unei bombe sau plănuirea unui atentat terorist n-au fost altceva decât glume, vorbe goale, discuții neserioase. Afirmațiile sunt făcute în contextul în care procurorii DIICOT au prezentat mai multe înregistrări pe care le-au făcut în data de 10 noiembrie, înregistrări din care reiese că Beke Istvan s-a întâlnit cu mai multe persoane, mai mulți membri ai grupării Mișcarea de Tineret „64 de comitate”, iar în acele discuții membrii grupării spuneau clar unde vor să amplaseze bomba, ba chiar mai mult, spuneau că aveau de gând să urmărească parada de 1 Decembrie pentru a găsi momentul cel mai bun pentru detonarea bombei, scrie Digi.

Judecătorii au spus că nu îl cred pe Beke Istvan, din prisma faptului că, până la urmă, la percheziții, de la domiciliul lui anchetatorii au ridicat peste 400 de materiale pirotehnice.

Judecătorii mai spun în motivare că faptul în sine, atentatul dejucat, este grav, ținând cont și de ce s-a întâmplat la Paris. Cum pentru o asemenea faptă Beke Istvan riscă până la 25 de ani închisoare, judecătorii consideră că locul lui este în spatele gratiilor, indiferent dacă și-ar fi recunoscut faptele și și-ar fi cerut scuze pentru acestea.

Principalul suspect a anunțat că va depune recurs la decizia judecătorilor, iar acest recurs ar urma să fie judecat în această săptămână.

Tag-uri: Beke istvan
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ