Judecătorii vor da astăzi sentinţa definitivă în cazul Voiculescu

| 08 aug, 2014

Sentinţă Dan Voiculescu ICA. Curtea de Apel Bucureşti (CAB) pronunţă vineri, în şedinţă publică, sentinţa definitivă în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care a fost judecat şi Dan Voiculescu.

Dosarul ICA. Judecătorii au finalizat marţi dezbaterile din acest dosar şi au rămas în pronunţare, anunţând că avocaţii au termen până joi să depună concluziile scrise, iar data sentinţei se va afişa pe ECRIS, sistemul electronic al instanţelor.

Procesul a durat aproape 12 ore, timp în care procurorul DNA şi avocaţii au ţinut pledoariile finale, urmate de ultimul cuvânt al inculpaţilor.

Citeşte şi: Dosarul Voiculescu ICA. Cum pun Antenele presiune pe justiţie, iar Voiculescu cere strămutarea procesului

Dosarul Voiculescu ICA. La ieşirea din sediul instanţei, preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a declarat că îi pare rău de faptul că 'oameni complet nevinovaţi' au fost 'târâţi' într-un proces 'criminal' doar pentru că el trebuia să fie condamnat.

'Mă bucur că s-a terminat procesul şi cred eu că doamna judecător şi domnul judecător vor aprecia corect lucrurile aşa cum au fost ele consemnate. Până joi trebuie să prezentăm nişte concluzii scrise şi probabil pe ECRIS va fi un termen când se vor hotărî lucrurile. Pentru mine e o durere şi o declar public. Este vorba de faptul că oameni complet nevinovaţi, dintre care câţiva de peste 80 de ani, oameni care nu au avut niciodată nicio problemă cu legea au fost târâţi în acest proces pentru că trebuia să fiu eu condamnat. Sunt nişte oameni de o valoare extraordinară. Eu aş considera rechizitoriul acesta ca un fel de crimă, pentru că a mâncat nişte ani din viaţa acestor oameni, stres enorm, şi, probabil, că mai devreme sau mai târziu cei care au făcut lucrurile astea vor trebui să dea socoteală (...) Cea mai mare preocupare a mea e legată de aceşti oameni total nevinovaţi, care toată viaţa lor nu au făcut decât să muncească cinstit. De mine nu mă plâng, eu o să mă descurc oricum. Problema care se pune e legată de ei, nişte oameni nevinovaţi care nu meritau astfel de lucruri', a afirmat marţi seară Dan Voiculescu.

Citeşte şi: Dan Voiculescu, condamnat la 5 ani de închisoare cu executare

Întrebat de jurnalişti de ce nu a mai pomenit în ultimul cuvânt din faţa instanţei despre termenul 'telepatie', Dan Voiculescu a spus: 'Nu reprezenta nimic nou, judecătorii ştiau de telepatie, avocaţii au vorbit de telepatie, nu am vrut să mă mai repet'.

Voiculescu i-a acuzat din nou pe procurori că au 'minţit cu neruşinare' judecătorii.

Dan Voiculescu condamnat. Dan Voiculescu a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acţionar majoritar la SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC 'Bioprod' SA Bucureşti.

Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.

În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC 'Benefica' SA Bucureşti (firmă din grupul Grivco), Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar.

De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. 

Sentinţă Dan Voiculescu. În septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti a dat sentinţa în acest dosar, Dan Voiculescu fiind condamnat la cinci ani închisoare, iar Gheorghe Mencinicopschi a primit şase ani închisoare cu executare.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ