JULIO IGLESIAS, decizie după SCANDALUL de la Antena 3. FANII vor reacţiona...
Julio Iglesias Jr. a participat, la Antena 3, la emisiunea ”Sinteza Zilei”, la finalul căreia moderatorul Mihai Gâdea l-a învățat pe artist câteva cuvinte în românește: "Pot să te învăț ceva în limba română? Antena 3 e aici, Jos Băsescu, Veniți la mine la concert", a spus realizatorul TV.
Imediat după emisiune, Julio Iglesias Senior l-a criticat pe Gâdea pentru gestul său și a apărut speculația că cei doi artiști, tată și fiu, își amână concertele în România.
Organizatorii concertelor Julio Iglesias în România asigurări fanii acestuia care au cumpărat bilete că evenimentele vor avea loc pe 22 mai la Cluj şi pe 2 iulie la Bucureşti.
În urma numeroaselor supoziții publicate, sau informări neclare, transmise publicului prin intermediul canalelor mass-media precum și a rețelelor de socializare, cu privire la datele de desfășurare ale celor două concerte pe care artistul internațional Julio Iglesias urmează să le susțină împreună cu fiul său, la Cluj și București, organizatorii precizează că, ambele evenimente se vor desfășura conform programului anunțat.
Astfel, Julio Iglesias și Julio Iglesias Jr., vor evolua pe scena Sălii Polivalente din Cluj-Napoca, în data de 22 mai , iar la Sala Palatului din capitală, în data de 2 iulie.
Totodată, organizatorii mentionează faptul că anunțul reprogramării concertului de la București pentru data de 2 iulie, a fost lansat cu o zi înainte de apariția artistului Julio Iglesias Jr. în emisiunea ”Sinteza Zilei” de la Antena 3, amânarea neavând nicio legatură cu incidentul petrecut.
Așadar, vineri, 22 mai, începând cu ora 20:00, Julio Iglesias va concerta pentru a doua oară la Cluj, în prezența celor aproximativ 7.000 de spectatori, așteptați la Sala Polivalentă. Show-ul celui mai iubit artist latin al tuturor timpurilor va fi deschis de recitalul fiului său, Julio Iglesias Jr. și va cuprinde cele mai frumoase melodii din repertoriu.
Același spectacol deosebit va fi reeditat în data de 2 iulie, la Sala Palatului din Bucuresti.