KazMunayGas vrea să se extindă pe piaţa din Europa, folosind Rompetrol
Compania petrolieră de stat KazMunayGas, proprietarul Rompetrol, are de gând să intre pe pieţele din Ucraina şi Turcia vizând benzinării, terminale de import şi puncte de distribuţie în cele două din state riverane Mării Negre, a declarat Daniar Berlibayev, prim-vicepreşedinte al Boardului KazMunayGas, într-un interviu pentru Finacial Times.
"Ne extindem internaţional de la puţ până la roată", a declarat Berlibayev. Acesta a spus că KazMunayGas intenţionează să-şi dubleze rezervele de petrol până la 10,3 miliarde de barili până în 2020 în timp ce producţia ar urma să crească de la 420.000 de barili pe zi în prezent până la 700.000 de barili pe zi la finele deceniului. Berlibayev a mai spus că în 2020 Kazahstanul ar putea exporta 2,2 milioane barili pe zi, dintre care 400.000 de barili pe zi ar urma să meargă spre China, iar restul spre Europa, în special spre pieţele din Marea Neagră.
Prim-vicepreşedintele KazMunayGas a subliniat că firma are de gând să rafineze o mare parte din aceste exporturi la facilităţile din România. "Vrem să venim în Europa şi să spunem avem cinci milioane de tone de produse petroliere pe an, cine vrea să le cumpere?", a spus Berlibayev.
În 2007 KazMunayGas a cumpărat Rompetrol care deţine două rafinării în România şi benzinării în şapte state din Europa. În perioada care a trecut de atunci compania kazahă a investit miliarde de dolari pentru modernizarea rafinăriilor în ideea de a putea produce combustibili Euro-5.
După 2008 însă cerera europeană de petrol şi produse rafinate a scăzut din cauza crizei financiare şi a recesiunii iar marjele de rafinare rămân scăzute. Cu toate acestea Berlibayev a apărat achiziţia Rompetrol. "Dacă nu am fi intrat pe segmentul downstream am fi vândut doar ţiţei la graniţa cu Rusia şi China. Vrem să intrăm pe piaţa din Europa chiar la pompă", a spus Berlibayev.
KazMunayGas este o companie petrolieră controlată de statul kazah. Kazahstanul controlează 3% din rezervele mondiale de petrol şi este al doilea mare producător de ţiţei din fosta URSS, după Rusia.
Anul trecut, Rompetrol Group a finalizat programul de investiţii la rafinăria Petromidia care a devenit astfel cea mai mare şi mai performantă din România. Petromidia reprezintă peste 40% din capacitatea de rafinare a României, iar investiţiile totale realizate de Rompetrol Group şi de unicul sau acţionar, KazMunayGas s-au ridicat la 700 milioane de euro.