Kelemen Hunor: Dacă UDMR acceptă un rol la guvernare, va fi un lucru bun și pentru România

| 01 mar, 2014

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, în cadrul reuniunii Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU) de la Târgu Mureș, că în situația în care UDMR acceptă un rol la guvernare atunci va fi un lucru bun și pentru România.

"În aceste zile, de când se vorbește de intrarea la guvernare a UDMR, în media din România s-a declanșat o isterie antimaghiară pentru că se dorește crearea unei imagini că participarea UDMR la guvernare ar dăuna țării. Eu spun că, dacă UDMR acceptă un rol la guvernare, atunci va fi un lucru bun și pentru România. (...)

Trebuie să luăm decizii astfel încât să putem reprezenta interesele maghiarilor din România. UDMR este mai mult decât un partid pe baze ideologice, noi trebuie să reprezentăm valorile comunității. Noi trebuie să facem ca deciziile noastre să depindă de acest aspect. (...) Nu putem avea câțiva la București care să participe la guvernare, iar teritoriul să dea din umeri.

Dacă nu sunt condițiile favorabile și nu participăm la guvernare, atunci nu trebuie să regretăm", a arătat Kelemen, potrivit traducerii oficiale.

Liderul UDMR a spus că există trei opțiuni pentru Uniune: fie în Opoziție, fie să sprijine Guvernul din Parlament, fie să participe la guvernare, însă în anumite condiții.

"Oricare decizie din acestea prezintă anumite riscuri despre care trebuie să vorbim deschis. Putem să asigurăm o stabilitate politică. Se vorbește de stabilitate politică, nu e un concept banal, este important pentru maghiarii din România, este important când lumea se încinge în jurul nostru, în Est și în Sud-Est sunt destul de multe probleme în vecinătățile României. Dacă vedem că sunt îndeplinite condițiile economice, atunci interesul nostru este să avem stabilitate politică în România. (...)

Dacă ne gândim când s-au simțit în siguranță maghiarii din România, constatăm că atunci când am folosit mijloacele parlamentare și guvernamentale pentru apărarea intereselor noastre. De fiecare dată când am participat la guvernare, maghiarii s-au simțit mai în siguranță. Am mai remarcat că de când nu mai suntem la guvernare există încercări de a se limita drepturile obținute, de a reduce rezultatele noastre obținute în 25 de ani. Acum sunt destule proiecte legislative care nu ne sunt favorabile. De fiecare dată când UDMR a fost la guvernare a existat și sentimentul de siguranță și de fiecare dată când am fost în Opoziție au existat sentimente antimaghiare", a susținut Kelemen Hunor.

El a precizat că alegerea Uniunii nu este o problemă de ideologie, ci una de reprezentare a intereselor maghiarimii.

"În cazul în care ne asumăm participarea la guvernare, ne vom duce valorile din programul nostru pe care le-am reprezentat și în Europa. (...) Alegerea noastră nu e între o ideologie, ci una de reprezentare a comunității maghiare din România", a spus Kelemen, care a precizat că cere un mandat din partea CRU pentru a duce tratativele pe cele trei mari capitole — drepturi minoritare, probleme economico-sociale și infrastructură — cu Partidul Social Democrat.

"Cred că în condițiile date la Consiliul Permanent al UDMR de luni vom fi în stare să luăm decizii. Sper ca aceste dezbateri politice să nu înceapă prin anumite teme geografice, să nu vorbim de existența secuilor sau dacă aceștia există sau nu. Dacă în raportul politic al americanilor există o secuime, mă gândesc că de la București nu se poate vedea altfel. Trebuie să putem aborda anumite probleme ca maghiarii să se simtă în siguranță, să avem speranța unui viitor pozitiv, iar prin guvernarea comună să putem vorbi de problemele de infrastructură, care țin de viața noastră din Ardeal", a mai arătat politicianul.

Potrivit acestuia, luni, Consiliul Permanent va lua decizia care va fi cea mai bună pentru comunitatea maghiară și pentru UDMR.

Kelemen a afirmat că această decizie trebuie să fie luată de UDMR dată fiind situația politică internă a României după scindarea USL, după încetarea unei coaliții de 70% "care a condus țara în ultimul an". "Și spun că a condus și nu sunt sigur că putem vorbim de guvernare", a adăugat el.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ