Kelemen Hunor: În SUA, am atras atenția factorilor de decizie că în România sunt lezate drepturile minorităților
Kelemen Hunor, președintele UDMR, afirmă că a atras atenția factorilor de decizie din America asupra faptului că în România există probleme cu respectarea drepturilor fundamentale, cum ar fi cele ale minorităților sau dreptul de proprietate.
Kelemen Hunor le-a vorbit joi tinerilor prezenți la Academia de Vară UDMR de la Izvoru Mureșului despre vizita pe care a efectuat-o recent în SUA, în cadrul unei discuții cu tema 'Cum suntem văzuți de americani'.
Preşedintele UDMR a explicat, potrivit traducerii oficiale, că în timpul vizitei în SUA le-a spus celor cu care s-a întâlnit, inclusiv membri ai Congresului, că în România sunt lezate drepturile de proprietate sau cele ale minorităților, fapt care poate genera probleme atât pe termen scurt cât și pe termen lung, scrie Agerpres.
Kelemen s-a referit la problema retrocedării clădirii colegiului Miko din Sfântu Gheorghe, despre care susține că 'a fost renaționalizat' în urma unei decizii judecătorești, dar și la situația existentă la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, unde nu s-a înființat linia în limba maghiară.
Liderul UDMR a punctat faptul că Uniunea Europeană nu găsește soluții la probleme cotidiene, cum ar fi imigrația sau situația din Grecia, 'iar problemele drepturilor minoritare sau de proprietate sunt puse între paranteză'.
El le-a spus celor prezenți că între România și SUA există un parteneriat puternic, 'iar americanii trebuie să semnaleze aceste probleme partenerilor români'.
Ulterior, în cadrul unei declarații de presă, Kelemen Hunor, a spus că, de fiecare dată, maghiarii din România caută soluții pentru problemele lor la București, în Parlament sau Guvern, dar când nu reușesc, se îndreaptă către parteneri cu care țara noastră este foarte apropiată.
Liderul maghiar a afirmat că la Washington a prezentat aceleași probleme pe care le-a adus în discuție la Bruxelles, Strasbourg sau Berlin și pe care le va face cunoscute și în alte orașe europene.
'Eu am spus și în SUA exact ce spun și în București — acele probleme care din punctul meu de vedere înseamnă că nu toate dezideratele sunt, în acest moment, atinse. Sau chiar, în anumite momente și anumite domenii, noi constatăm că se întâmplă o mișcare spre trecut și nu este bine', a declarat Kelemen Hunor.
Acesta a susținut că din 2011 nu se aplică legea învățământului în cazul UMF Târgu Mureș și "nimeni nu este tras la răspundere", că doar 50 la sută dintre bunurile bisericești confiscate de comuniști au fost retrocedate sau că sunt probleme în ceea ce privește folosirea limbii materne în diferite instituții în România.
Aproximativ 200 de tineri maghiari din România participă la Izvoru Mureșului la tradiționala Tabăra de vară a UDMR intitulată "Tineretul și Uniunea Europeană", care a ajuns la a XII-a ediție.