Kelemen Hunor: UDMR îşi doreşte să revină la guvernare după alegerile din 2024
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, la Arad, că la alegerile de anul viitor Uniunea se aşteaptă să îşi păstreze numărul de primari, de parlamentari şi are în plan să revină la guvernare.
Kelemen Hunor a spus că pentru comunitatea maghiară anul 2024 "este un an cu o miză uriaşă".
"Miză uriaşă înseamnă să fii reprezentat în toate instituţiile unde după alegeri poţi să trimiţi reprezentaţi. La europarlamentare noi ne bazăm pe două locuri, la locale avem 200 de primari şi tot pe acolo vom avea (...), în Parlament (ne dorim - n.r.) să avem o reprezentare proporţională, cum avem şi acum, acesta este scopul nostru şi nu ascundem nici acel deziderat de a reveni la guvernare după alegerile de anul viitor, dacă avem un rezultat bun', a declarat preşedintele UDMR.
El a adăugat că Uniunea nu poate trece de un scor electoral de 6,5 - 7% orice ar face, spre deosebire de formaţiunile politice româneşti.
"Noi când suntem în Opoziţie, indiferent ce facem, indiferent cât criticăm guvernul, şi criticăm când trebuie criticat (...), nu vom creşte peste 6,5 - 7%. Şi dacă lucrez de trei ori mai mult, şi dacă muncesc 24 de ore din 24. Partidele româneşti din Opoziţie da, de la 10% pot să ajungă la 20%, uite la AUR. Pot să crească la 30% unii, pot să câştige alegerile, ei au o posibilitate de a aduna voturi. Până când votul etnic în România va funcţiona, UDMR, indiferent ce comportament are în Parlament în Opoziţie, nu va avea mai mult de 6,5 - 7%", a spus liderul UDMR.
Kelemen Hunor este prezent în Arad pentru a participa la manifestări prin care sunt comemoraţi 13 generali ucişi în oraş la sfârşitul Revoluţiei de la 1848-1849.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x