Kelemen (UDMR): CCR a fost investită cu puteri extraordinare, ne place sau nu ne place decizia, o respectăm
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că CCR a fost investită prin Constituţia din 2003 cu puteri extraordinare, iar în aceste condiţii, chiar dacă deciziile plac sau nu, trebuie respectate. Declaraţiile au fost făcute în contextul deciziei de miercuri a CCR, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Kelemen Hunor a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că trebuie aşteptată motivarea deciziei CCR privind revocarea şefei DNA, pentru a se vedea dacă se stabilesc şi soluţii la conflictul constituţional între preşedintele ţării şi Guvern.
”Până nu vedem motivarea deciziei CCR nu ştim dacă e bine să comentăm, trebuie să vedem argumentele. Stabileşte CCR doar că există un conflict constituţional sau merge mai departe şi propune şi soluţii? Pentru că în acest moment am aflat că au spus doar că există un conflict constituţional între preşedinte şi Guvern. Din punctul meu de vedere, nici nu m-a întristat, nici nu m-a înveselit decizia. Noi am investit CCR prin Constituţia din 2003 cu puteri extraordinare, extrem de mari, iar în aceste condiţii, nu avem ce face, ne place sau nu ne place decizia, o respectăm şi ne conformăm, indiferent despre ce soluţie este vorba”, a spus Kelemen.
Potrivit acestuia, de ani de zile România „îşi bate joc de propria Curte Constituţională”, în condiţiile în care sunt foarte multe decizii ale acestei instituţii care nu au fost luate în considerare prin Parlament, prin legislaţie, ceea ce ar fi o problemă de fond legată de seriozitatea faţă de instituţiile fundamentale ale statului.