Klaus Iohannis a convocat CSAT pe 4 septembrie, deși premierul Dăncilă îi ceruse să-l convoace de urgență
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocat de președintele Klaus Iohannis pentru data de 4 sepembrie, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
”Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Țării a inițiat procedurile pentru emiterea unei hotărâri a Consiliului referitoare la rectificarea bugetului de stat al instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale pentru anul 2018, cu acordul individual al membrilor Consiliului, notificând în acest sens și Ministerul Finanțelor Publice în data de 21 august a.c.
Conform art. 6 alin. (3) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, pentru emiterea unei hotărâri a Consiliului este nevoie de consensul membrilor acestuia.
Întrucât nu toți membrii Consiliului au fost de acord cu avizarea propunerilor de rectificare, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis convocarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru data de marți, 4 septembrie a.c., ora 13:00, având înscrisă pe Ordinea de zi analiza propunerilor de rectificare a bugetului de stat al instituțiilor cu atribuții în domeniul securității naționale pentru anul 2018.
Secretariatul CSAT a respectat procedurile de lucru ale Consiliului, stabilite prin legea și regulamentul de organizare și funcționare”, se precizează în comunicat.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că Guvernul a cerut convocarea de urgență a ședinței CSAT pentru a putea adopta rectificarea bugetară. În debutul ședinței Executivului, premierul a mai spus că președintele Klaus Iohannis ”nu a găsit deschiderea sau poate nu a avut timp” să facă acest lucru.